Am Pasărea vopsită în bibliotecă de când a apărut, în 2021, și tot de-atunci o ocolesc. Probabil că era nevoie de o perioadă cum e asta pe care o trăim în această perioadă pentru a căuta și mai avid cărți care să-mi aducă aminte, nu că ar mai fi nevoie, sincer, despre cât de nejustificată consider violența. În absolut orice context. Și cum repercusiunile sunt nebănuite și răul se alimentează dintr-un eveniment în altul, dezvoltându-se pe toate planurile și înfingându-se și-n generațiile care vin, cu forța unor rădăcini bine prinse în profunzimea solului.

Pasărea vopsită prezintă povestea ficțională, dar posibilă a unui băiețel care, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, este trimis de părinți departe de marele oraș. Mi se pare important să redau mai jos prima pagină a romanului, premisa de la care se construiesc apoi atrocitățile întinse pe aproape 300 de pagini, cuprinzând toată perioada războiului și pe cea de după, cu și mai dificila reintegrare.

În toamna anului 1939, în primele săptămâni ale celui de-al Doilea Război Mondial, un băiețel de șase ani dintr-un mare oraș al Europei de Est a fost trimis de părinții lui, ca mii de alți copii, la adăpostul unui sat îndepărtat. 

Un bărbat care călătorea spre est a acceptat, contra unei plăți substanțiale, să-i găsească temporar niște părinți adoptivi copilului. Neavând încotro, părinții i-au încredințat băiatul.

Oamenii credeau că a-l trimite pe copil departe e cea mai sigură cale de a-i asigura supraviețuirea în timpul războiului. Din cauză că tatăl copilului avusese activități antinaziste înainte de război, ei înșiși au fost nevoiți să se ascundă pentru a evita să fie trimiși la muncă forțată în Germania sau să ajungă prizonieri într-un lagăr de concentrare. Au vrut să-l ferească pe cel mic de aceste pericole, sperând într-o reîntregire cât mai grabnică a familiei.

Însă planurile le-au fost date peste cap de evenimentele care au urmat. În haosul războiului și al ocupației, cu translocarea continuă a populației, părinții au pierdut contactul cu bărbatul care le plasase copilul în sat. 

Ce face din băiețelul din roman o victimă? Culoarea părului și-a ochilor, „nepotrivite” perioadei în care rasa umană, ne-aducem bine aminte, tindea spre „perfecționarea” omului care trebuia să se încadreze acum în niște limite bine stabilite. Hăituit de toți și abia tolerat de cei care-l găzduiesc, băiețelul trăiește văzând doar cruzime, război, discriminare, violuri, incesturi, arme, zoofilie, boli și durere. Există niște fragmente în care o cunoaște pe Ludmila Toanta care mi-au adus aminte de Drumul înfometat al lui Ben Okri, carte despre care am scris demult în Hyperliteratura, pe când încă nu era editură, și-a cărei recenzie nu s-a păstrat, din păcate, dar pe care o recomand la fel de insistent. În același timp, narațiunea n-are cum să nu te ducă cu gândul la Împăratul muștelor și la Stârpiți răul de la rădăcină, împușcați copiii.

Maturizarea forțată și traumatizantă a băiețelului are rare și timide sclipiri de naivitate a copilăriei, ceea ce dă o senzație de normal, aproape banal. Dar binele nu ține niciodată mult, iar de aici se naște încă o relație complicată: cea cu divinitatea – de la credința pe care și-o dorea salvatoare trece la identificarea cu misiunea Diavolului și apoi la o formă incipientă de ateism. Prea brunet pentru a fi tolerat de naziști, copilul descoperă în scurt timp că nici rușii salvatori nu-l pot vedea cu ochi buni pentru că familia lui avusese bucătar, servitoare și doică. Lumea întreagă pare un șir nesfârșit de cuști în care sunt prinși oameni și animale deopotrivă, cu toții evadând pentru a cădea curând într-o altă capcană, la fel de periculoasă.

Spun în titlu că Pasărea vopsită este romanul-definiție pentru război deoarece nu-mi vin în minte modalități mai bune (decât, poate, fotografia) pentru a transmite ce înseamnă războiul și celor care îi văd doar presupusa parte bună. Dacă tu te consideri mult prea puternic pentru a fi afectat de un conflict de orice fel, gândește-te și la cei care nu sunt ca tine. Ia în mână romanul lui Kosinski, citește-l, apoi fii sincer cu tine. Atât.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici. 

Facebook Comments