O carte cât o lecție de istorie: „Erdoğan și criza Turciei moderne”

Pentru noi, muritorii de rând, Erdoğan e unul dintre numele care apar des la știri atunci când se anunță o măsură drastică în Turcia sau când se face o afirmație riscantă, periculoasă și parcă venită din senin de la cineva cu oarecare probleme bune de dus la psihiatru.

Fără să știu detalii despre unul sau despre celălalt, strict bazându-mă pe deciziile luate în numele unui popor deasupra căruia se poziționează, pe Erdogan l-am comparat de multe ori cu Putin în mintea mea. Acum, terminând de citit Erdoğan și criza Turciei moderne, pentru mine are sens această comparație. Chiar m-am întrebat la un moment dat, acum câțiva ani, dacă nu găsesc o carte despre fațetele acestui om; apoi am uitat că mi-am dorit să aflu mai multe despre Erdoğan, după care a apărut cartea asta la Publisol.

În Erdoğan și criza Turciei moderne, Soner Çağaptay pornește pe urmele parcursului politic al lui Recep Tayyip Erdoğan: de la copilul sărac și religios într-o Turcie seculară și până la absolventul de colegiu musulman, cu repere puse la încercare de societatea modernă. Cel puțin din exterior, pare că de-acolo și până la exponentul mișcării politice islamiste nu a mai fost decât un pas.

Inevitabil, pentru a putea apuca așa cum se cuvine rădăcinile politice ale lui Erdoğan, Çağaptay se apleacă și asupra istoriei mai mari, dând un context atât recent, cât și unul referitor la Turcia îndepărtată, vorbind deschis despre o multitudine de aspecte delicate, dar extrem de relevante pentru subiect. Dincolo de orice, am apreciat că autorul prezintă și momentele bune, deciziile de succes, nu demonizează, ci prezintă. Și concluziile ni le tragem singuri din prezentare, ceea ce recomand în general în viață.

Fie că-ți place sau nu liderul turc (deși mă îngrijorează dacă-l idealizezi sau idolatrizezi), cred că e important să citești cartea lui Soner Çağaptay, Erdoğan și criza Turciei moderne: o lecție de istorie care să te ajute să pui în context întâmplările recente de pe plan mondial este, cu siguranță, binevenită întotdeauna. Mai ales acum, când delirul – religios ori politic – ține loc de discurs logic pertinent.