I-am citit întotdeauna cu plăcere pe frații Vakulovski – și mereu m-a ajutat să nu fiu prinsă în imposibilitatea de a face ierarhii faptul că scriu atât de diferit unul față de celălalt. În vreme ce în proza și-n poezia lui Mihail parcă mai întrezărești o rază de speranță pentru omenire și încredere în oameni, la Alexandru Vakulovski am sesizat, de fiecare dată, dezamăgirea resimțită față de istoria – mică sau mare – care ratează fiecare ocazie de a se autosalva măcar la nivel de reputație.

În cel mai recent volum de poezie, numit a cui e casa asta și publicat în 2020 la editura Charmides, Alexandru Vakulovski adună toate reproșurile pe care le are de adus istoriei recente și le detaliază într-un flux alert, aproape nervos și doar pe alocuri întretăiat de o relaxare superficială, minoră, de vacanță nesperată și scurtă, atribuindu-le celor care, mai ales voit, au contribuit la înșiruiri de cadavre care întinează și îngrozesc și în raport cu care autorul îți asumă rolul de judecător, așa cum observă Bogdan-Alexandru Stănescu pe coperta a patra. Poetul nu se poate relaxa, prin urmare, martor al repeziciunii cu care lumea arde și se scufundă și se destramă sub ochii unui Putin obsedat de dimensiuni care să-l pună într-o lumină bună și-ai unui Trump prea mândru de sine – și deloc pe merit.

planeta se-nvârte și
dintr-o parte Trump iar
din alta Putin
o f*t

Într-o incursiune poetică în Moldova, Ucraina și Kosovo, Alexandru Vakulovski reușește demascarea fariseismului din politică și-a crimelor înfăptuite sub tot felul de pretexte „umanitare” și pseudo-salvatoare, subliniază separarea și separatismul, propaganda care „e mai tare decât un batalion de tancuri/ chiar și atunci când e proastă”. În plus, ținta politică din versurile lui coincide pe alocuri cu niște mize care, odată abordate, se transformă în poezie ecologistă („praful”, de exemplu, de la paginile 23-35), ba chiar cu inserturi prin care secționează oamenii și istoria și credințele sau convingerile care propagă răul.

când cineva pune accent pe naționalitate
ceva nu e în regulă
înseamnă că pe undeva
ceva
nu pute a bine
ceva deja s-a stricat sau
începe să se strice

Prinsă la mijloc între toți cei care vor să profite de ea, planeta și locuitorii ei rămân singurele victime ale ambițiilor politice de nestăvilit ale unor oameni care, în fuga oarbă spre putere, și-au inversat polii moralității și-ai decenței.

Facebook Comments