Nu citesc SF-uri pe cât de mult mi-aș dori, nu prea mai citesc în ultima vreme, de fapt, pentru că nu am suficient timp. Cu toate acestea, nimic din ce-am citit în Stone Rider nu e neapărat nou, poate doar înlănțuirea faptelor, deși și aici remarc faptul că s-a urmat calea bătătorită: triunghiul amoros, identități dezvăluite pe final, good guys win și bad boys sunt pedepsiți.
Cu toate acestea, cu toate frustrările pe care mi le-a stârnit, care-s personale și cu care oricine poate să nu fie de-acord, vreau să insist pe părțile care mi-au plăcut teribil.
Pământul, drept urmare a prostiei noastre ca specie, devine aproape imposibil de locuit. Cei bogați, ca întotdeauna, pleacă să locuiască pe Baza Spațială, acolo unde nu e nici durere, nici întristare, nici suspin – dacă e să duc paralela până-n zona religioasă. Cei din cer nu mai cunosc neajunsurile vieții de pe Pământ, acolo unde oxigenul este căutat mai ceva ca un drog, apa potabilă apare doar în povești, oamenii cu păr sunt istorie (iar un trib exclus pe motiv că membrii i-ar fi canibali sunt motiv de uimire pentru ceilalți, căci ei au păr lung și sănătos).
Adam Stone, un puști (dacă ar fi în zilele noastre, dar bărbat pentru lumea distrusă-n care are loc acțiunea), este martor la moartea fratelui său, unica rudă rămasă după ce mama a cedat în fața bolii de plămâni și tatăl s-a sinucis; își vede prietenii murind, e înconjurat mereu de praf, căldură, vreme rea, boli, sânge, praștii (armele de bază ale acestui viitor trist).
Și uneori – vedeți că-i spoiler – face și sex.
Singura cale de a pleca spre Baza Spațială e un bilet dus pe care-l poate obține doar câștigătorul unei curse infernale prin deșert – fiecare sabotează pe toată lumea, orgoliile personale își fac simțită prezența, iar un alt mic spoiler e că, pe cât de antrenantă și previzibilă e uneori, pe atât de greu vă va fi să vă dați seama de final. Și e doar prima carte dintr-o serie care promite să pună Stone Rider în topul preferințelor young adults, poate și pentru că adesea e chiar extremă acțiunea, destul motiv pentru ca unii să reclame că nu ar fi o carte potrivită pentru cititorii minori. Eu zic că n-au dreptate, dar mai bine să vedeți singuri.
Cumva off-topic, cartea e scrisă tare cinematografic, parcă dă indicații de regie la tot pasul, așa că-mi imaginez că autorul a scris-o cu gândul precis ca ea să devină film într-o zi. Și presupun că va deveni, are toate premisele unui film de acțiune.
Dacă vă face curioși, cartea e aici.
Leave a Reply