După Patimi – despre care am scris aici – am continuat cu Robia banului, tot de Sofia Nădejde, carte despre care vreau să vă povestesc în rândurile ce urmează mai ales pentru că m-a făcut praf emoțional un pic mai mult decât Patimi. Poate pentru că mi-a amintit de Dinu Păturică și de Ciocoii vechi și noi,  care-n liceu m-au marcat teribil.

În romanul de față, Hristea Pandele, fiul unui imigrant sărac, face tot ce poate pentru a se smulge din sărăcie. Tot ce poate înseamnă, în acest caz, să lucreze non-stop (I can relate to that), să elimine din viața sa orice prezență care l-ar putea distrage (also relatable), așa că anulează potențiale legături amoroase și chiar și pe cele de rudenie (oho, și despre asta aș putea ține cursuri).

Tipologiile umane din această carte sunt prezentate în tușe un pic cam groase, lucru care nu m-a deranjat, doar l-am observat – ceea ce cred că este oricum specific perioadei în care a scris Sofia Nădejde, la fel cum mi se pare înduioșătoare prezentarea lumii în alb și negru, bine și rău – fără nuanțe, dar cu un puternic accent pe ce poate fi considerat păcat din punct de vedere religios: legăturile extraconjugale sau cele de dinainte de căsătorie, lăcomia necontextuală, iubirea necondiționată și, practic, un fel de justiție divină care se activează să facă dreptate când este încălcată o astfel de regulă de decalog.

Dar înșiruirea acțiunilor și relațiile de cauzalitate dau dependență, sunt plauzibile și antrenante, au doza aia de feminism pentru care e cunoscută autoarea, narațiunea e cu totul ca un fel de trecere vizibilă și palpabilă de la un anumit mindset la altul, iar toate acestea alcătuiesc o frescă extrem de precisă (zic eu, din ce am mai citit și cu cât am fost atentă la școală) a unui fragment de istorie din trecutul nostru. Unul pe care cred că e important să-l cunoaștem când ne mai evaluăm drepturile și obligațiile. Adică e foarte bine să-mi reamintesc constant cum era lumea înainte de mine, să evaluez ce avem în prezent și să calculez ce pot face pe viitor pentru femeile din jur și din lume, pentru copii și pentru specia noastră-n general. De asta și din multe alte motive, pe care le veți descoperi citind, zic că Robia banului e o lectură obligatorie.

Sunt câteva idei recurente pe care le-am remarcat la autoare, cumva în contrast cu activitatea ei politică, dar care sunt cu atât mai savuroase și logice – zic eu, aproape convinsă că prin scris iese la iveală cel mai autentic sine.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.

Facebook Comments