Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte este noua carte a lui Alexandru Lamba, un thriller psiholog foarte bine construit, aproape matematic (dar de asta vă veți da seama pe deplin abia la final, pentru că-n rest reușește să te surprindă cu structura unui delir, haotic și aberant, totuși credibil). Voi tot insista pe parcurs despre cât de important este pentru mine, din poziția de cititor, ca o carte pe care pun mâna să fie credibilă, să îmi prezinte o convenție la care să ader în totalitate, fără să pun întrebări: să intru cu ușurință în acea lume, oricât de diferită ar fi ea de realitatea mea cotidiană, și-apoi să curg odată cu narațiunea.
Personajul central caută bestia în cei din jur și reușește, în cele din urmă, să o declanșeze pe cea din interiorul lui. Asta pentru că își duce viața relativ banal(ă) de zi cu zi, dar o face discutând cu sine în paralel, descriindu-și propria (posibilă) moarte în numeroase feluri: pe alocuri, inserturile cu realitatea paralelă sunt mai dure chiar decât acțiunea propriu-zisă. Singura constantă e vocea din cap, căci restul detaliilor se schimbă: personajul se mută, pleacă de la job, ajunge în niște „combinații” în care nu te-ai aștepta să-l găsești, dar cărora li se adaptează.
Deși e agresor, se pune deseori în pielea victimelor lui, așa că m-am întrebat dacă nu cumva face altora ce ar vrea să i se facă lui. O altă particularitate, ca să nu-i zic de-a dreptul ciudățenie, este că în momentele de conflict, când pericolul e palpabil, el își concentrează atenția pe limbajul folosit, de exemplu.
Este ceva atavic în personaj și-n acțiune, deși în context contemporan: avem cartiere rezidențiale construite de muncitori asiatici, migrația corporatiștilor la sat, lucrători sexuali etc. La un moment dat, pare că crima ajunge să fie cea mai mică dintre problemele personajului principal, iar ce mi-a plăcut mie în mod special este demonstrația că religia nu salvează. De asemenea, reinterpretările pornografice ale icoanelor sunt niște imagini cu care rămâi până la finalul romanului, la care m-am gândit de câteva ori ca o combinație de Împăratul muștelor (de la predispoziția la violență a copiilor, în scenele cu luptele pentru ierarhie) cu filmul românesc Un pas în urma serafimilor.
Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte are un titlu care îmi displace profund, dar o acțiune pentru care garantez oricând, personaje credibile și cumva atrăgătoare, în toată nebunia (vieților) lor, sunt paradoxale, contrastante. Finalul, în plus, este foarte curajos și potrivit, neașteptat, deci cu atât mai bun.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.
0 Comments
1 Pingback