Am început Noi: secretele unei relații armonioase și durabile (editura Nemira, imprint Orion, publicată în 2024 și tradusă în română de Carmen-Iulia Bourceanu), de Terrence Real, cu zero așteptări, și cred că e destul de înțelept că am făcut acest lucru. Mi-am tot confirmat pe parcurs și voi detalia imediat motivele. Nu știam nimic despre autor, dar am aflat apoi că e destul de „la modă”, cu experiență de peste două decenii ca terapeut specializat în consilierea cuplurilor aflate în pragul despărțirii, fiind totodată și scriitor și conferențiar internațional. De înțeles, în lumina acestor detalii, faptul că Bruce Springsteen semnează cuvântul-înainte (unul destul de plictisitor, care nu cred că face dreptate cărții).
Știam doar că m-au intrigat „secretele unei relații armonioase și durabile” de pe copertă și-am vrut să văd cum arată o relație decentă din perspectiva autorului și ce anume a făcut cartea asta să fie bestseller The New York Times și The Wall Street Journal.
Eu am dreptate. Ce facem noi?
Nu am găsit cartea asta ca fiind „plină de idei revoluționare”, cum zice Lori Gottlieb pe coperta a patra, dar cred că poate să-ți schimbe viața, ca să-l parafrazez pe Bradley Cooper (tot de pe coperta a patra). Sau e totul revoluționar în măsura în care poate fi etichetată astfel o atitudine empatică față de celălalt și una prietenoasă cu relația, cu cuplul în sine. Lucruri pe care, recunosc, e posibil să le fi uitat cu toții. Sau, prinși în competiția sau chiar războiul cu partenerul, să le fi îndepărtat dintre opțiuni.
Altfel, mi se pare de bun-simț să fim suficient de maturi încât să conștientizăm că individualismul poate ajunge foarte ușor să se transforme într-un egoism sau o autosuficiență ignorantă care să nu mai permită defel o relație, fie ea sănătoasă sau toxică.
Cine e „problema”?
Din ce pot concluziona din cartea lui Terrence Real și din ce-am văzut și observat în 33 de ani de viață, se poate ca „vina” să aparțină unui partener sau amândurora. Care e punctul în care totul degenerează, devine nesănătos sau prea mult? Când cel puțin unul dintre parteneri insistă că el nu are nimic de vindecat, refuză comunicarea eficientă, se închide în sine, poate este chiar conflictual, iar de terapie nici nu poate fi vorba.
Toate lucrurile acestea nevorbite și nerezolvate, știm, sigur că știm, ajung să determine comportamente care fac rău celor trei implicați într-o relație: și celui în cauză, și partenerului, și lor ca întreg.
Ce mi-a plăcut, ce nu
Am avut sentimente contradictorii legate de sinceritatea autorului atunci când își judecă clienții și când se „umanizează” parcă prea mult. Poate fi reconfortantă atitudinea asta ca să detensioneze atmosfera, recunosc, însă mi-a dat și senzația aia neplăcută de prof care vrea să fie cool când cere-n excursie „un pai” de la elevi. Parcă sunt chestii care nu se fac, iar a emite judecăți despre clienți ori pacienți, indiferent de domeniu și indiferent că vrei să pari de gașcă și uman și vulnerabil și tu, se duce-n aceeași sferă pentru mine.
În afară de asta, am apreciat exemplele concrete – cine intră în cabinet și cu ce problemă, ce spune fiecare despre sine, dar și despre partener, cât contează limbajul corpului în evaluarea pe care terapeutul o face situației și relației dintre cei doi. Cum poți să ai cel mai tare terapeut de pe planetă și tot să eșuezi – trebuie doar să fii suficient de sceptic și indisponibil.
Spoiler: secretul e chiar în titlu
Dacă-mi permiteți acest spoiler, vă pot spune că secretele promise în titlul cărții ar fi, de fapt, doar unul. Și acela e cuprins de titlu: noi. Odată ce mentalitatea ambilor parteneri ajunge în punctul necesar pentru a pune binele comun deasupra orgoliilor, calea spre armonie și trăinicie este asigurată. Extrem de simplu și de frustrant, zic eu, să știi că totul ține de abordare și de perspectivă.
Să fim realiști
Îndemnul meu este să abordăm cartea lui Real cu… realism și fără așteptări exagerate. El nu promite nici o clipă să-și vindece magic cititorii, nu cu ei face terapie, cartea lui nici nu înlocuiește discuțiile cu un specialist. Dar cred că poate să apese, într-un fel, butoanele necesare pentru aprinderea unor semnale de alarmă sau măcar a unor semne de întrebare.
Terrence Real nu promite să ne salveze relațiile și să le facă să dureze veșnic, să nu citiți astfel titlul! Cred că poate să ne facă mai conștienți și prezenți în noi și-n relațiile noastre, pe care le îmbunătățește, e drept, dar trebuie să ne aducem aminte iar și iar că nu face nimeni munca în locul nostru. Nici în general, în viață, nici în relații. E important ce face el când ne reamintește de influența culturii individualismului și a patriarhatului asupra relațiilor.
E posibil să vă ajute extrem de mult citirea ei și totuși să vă despărțiți cândva sau cel puțin să treceți prin momente grele, ar fi absurd să credem altceva. Eu am speranța că, descoperind mai multe despre noi cu ajutorul unor unelte specializate, nu vom mai „demoniza” nici experiențele negative (certurile, de exemplu), nici potențialul uriaș pe care-l prezintă disponibilitatea și deschiderea în contextul posibilității îmbunătățirii vieții – individuale, de cuplu, pe plan profesional.
Cum vorbești ca să repari
În loc de concluzie, las cu un mic fragment care face referire la roata de feedback a lui Janet Hurley și la felul în care un conflict poate fi abordat inteligent și cu perspective de relaționare eficientă:
Este o structură pe care o poți folosi pentru a-ți organiza gândurile și pentru a vorbi mai abil când ești rănit.
1. Asta îmi amintesc că s-a întâmplat.
2. Asta am înțeles din ce a fost.
3. Asta am simțit.
Și cel de-a patrulea pas extrem de important, pe care îl lasă deoparte majoritatea vorbitorilor:
4. Asta m-ar ajuta să mă simt mai bine.
Cu alte cuvinte, așa ar putea arăta repararea.
Trebuie să îți ajuți partenerul să îți fie alături. Spune-i cum ai vrea să se comporte. Învață-l să te împace. Ajută-ți partenerul să îndrepte situația, pentru că este în interesul tău să vă purtați ca o echipă. (pag. 222)
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI.
Leave a Reply