Am devorat cartea Tata mă citeşte şi după moarte, a lui Mihail Vakulovski, la scurtă vreme după apariţie; nu recomand să faceţi neapărat la fel, e o carte de simţit şi de trăit, cu îndemnuri tacite la rememorat copilăria şi oamenii care ne-au marcat-o, poate de parcurs cu un creion în mână – pentru însemnările inevitabile. Fără să o lungesc cu introducerea, vă îndemn doar să citiţi romanul lui Mihail, dar şi recenzia mea, care e aici. Şi să vă bucuraţi de dialogul pe care l-am avut cu el acum, când e vreme de stat în casă şi cumpărat cărţile autorilor contemporani. V-am mai povestit şi despre importanţa acestui fapt. Continue reading