După anii mei de îndrăgostire perpetuă de Michel Houellebecq, timp în care mi-am hrănit fascinația cu cărțile lui, am ajuns la Anihilare mai ales pentru titlu, că pasiunea mea se mai potolise, însă fără a se răci de tot. Speram ca focul să se reaprindă, așa cum știm din romane și filme despre iubirile din tinerețe, însă primele sute de pagini m-au dezamăgit, enervat și frustrat. După care s-a produs explozia și m-am trezit la final plângând în hohote, cu pisica uimită în brațele mele și cu mesaje trimise tuturor celor cărora le împărtășisem doar opinia inițială. Acum ziceam: uită tot ce am spus de Houellebecq ăsta nou, trebuie să citești cartea!
Tag: Anihilare
ce căutăm?
cele mai noi
- Identitatea și memoria în hipnotizantul „FOE”, de Iain Reid
- Oameni care cumpără doze goale de Coca-Cola pe post de bibelouri. Comunismul în „Ultimul an cu Ceaușescu”
- „Cartea poveștilor, legendelor și miturilor greco-romane”
- Incest, mitologie, atemporalitate. „Marsuinul” lui Mark Haddon
- Întrebările de pus la multă vreme după încheierea relației
Cele mai distribuite
- 686 Shares
- 346 Shares
- 291 Shares
- 272 Shares
- 269 Shares