Femeile şi pierderile lor, pasul necesar spre metamorfoza vrăjitoarelor

Pe Mariana Enriquez cred că tot prin Iocan sau Dilema veche am descoperit-o, şi-atunci am pus repede pe lista interminabilă cu cărţi de citit viaţa asta şi Ce-am pierdut în foc, volumul ei cu 12 proze scurte formidabile şi întunecate, apărut în 2016 în original şi în 2017 la noi, în traducerea-emblemă a lui Marin Mălaicu-Hondrari. Nu ştiu ca la noi să se fi tradus şi altceva, însă aştept cu nerăbdare să mai descopăr numele acestei autoare pe vreo nouă apariţie din librării pentru că m-a convins şi m-a readus într-o zonă care îmi era oarecum familiară în copilărie şi adolescenţă: împletirea în detaliu, cu atenţie, a realului şi fantasticului negru, a superstiţiei celor ce nu par să înţeleagă cu logica inefabilă a traumei absolute, a omorului şi-a fricii în stare pură, concentrată. Continue reading “Femeile şi pierderile lor, pasul necesar spre metamorfoza vrăjitoarelor”

„Armele sunt făcute pentru tineri, pentru copii.”

Paranza. Cuvântul pe care-l vei întâlni deseori în romanul lui Roberto Saviano şi ale cărui sensuri se aplică unei multitudini de realităţi – de la cea culinară, dintr-o farfurie care amestecă-n ulei încins până la confuzie peştii mici cu fructele de mare şi făina, până la definiţia unei prietenii dincolo de alte reguli decât cele ale grupului, care depersonalizează individul şi-l fac element-cheie în echipa care devine singurul lucru care contează. Puternici împreună, existând doar împreună.  Continue reading “„Armele sunt făcute pentru tineri, pentru copii.””

Camera, o lume sinonimă cu durerea, trauma şi abuzul

Camera este una dintre cărţile despre care e greu de scris. Nu pentru că nu ai avea ce, ci pur şi simplu pentru că detaliile unei creaţii literare inspirate de realitate sunt atât de dure, încât fac restul cuvintelor inutile, prea mici sau prea crude, ne-pline de însemnătatea pe care personajele din roman o dau celor folosite de ele în cei câţiva metri pătraţi în care o tânără răpită se maturizează în camera-cuşcă în care este ţinută prizonieră ani întregi, abuzată sexual, şi în care în cele din urmă devine mamă, condiţie care pune o cu totul altă lumină asupra rolului ei. Din victimă a agresorului ei trebuie să se transforme în apărătorul fiului, în sursa lui de lumină, bunătate şi înţelepciune.

Continue reading “Camera, o lume sinonimă cu durerea, trauma şi abuzul”