Cum te reconstruiești când altcineva ți-a fost mereu voce?

E foarte greu să scriu despre cărți cu al căror univers coincide, într-o mai mică sau mai mare măsură, și al meu, fie că e vorba de ficțiune sau nu. Iar acesta este cazul cărții Învățare, despre care s-a tot scris și care a fost (este încă?) un fenomen, pe bună dreptate*. Volumul de memorii scris de Tara Westover e despre viața într-o familie profund religioasă, care nu înregistrează legal nașterea fetei și care o ține departe de școală și de aproape orice contact cu lumea exterioară, prea plină de păcate și derapaje de la cuvântul divinității, din perspectiva acestora. Pe scurt, copilei i se îngrădește accesul la orice formă de educație și informație, de care este învățată să se teamă.

Continue reading “Cum te reconstruiești când altcineva ți-a fost mereu voce?”

Lena Dunham: genul de fată care nu e deloc genul

Titlul cărții ei mi s-a părut dintotdeauna prea ostentativ, prea declarativ, agresiv cumva și, bănuiam eu, inutil. De ce să subliniezi, ca atâtea alte fete care probabil îți seamănă mai mult decât ți-ai imagina, că tu ești Nu genul ăla de fată? Asta te face tot un gen, genul care nu e genul, așa cum rockerii outsideri fug de întreaga lume și își proclamă „independența” tocmai pentru a se alătura apoi unor grupuri formate din cei cu mentalitate, idealuri și planuri asemănătoare. Continue reading “Lena Dunham: genul de fată care nu e deloc genul”