Radu Găvan: „Cinismul meu se naște din dezamăgire”

Pe Radu Găvan l-am descoperit demult, în perioadele mele de convingere (bazată pe necitirea autorilor români contemporani) că „la noi” nu se scrie „ca la ei”, că noi nu vrem și nu putem, că ne lipsește complexitatea și o viziune non-duală asupra lumii. M-au contrazis din plin cărțile pe care le-am tot citit de atunci și care m-au câștigat drept „ambasador”, că tot e țara inflamată la auzul acestui cuvânt.

I-am citit noua carte și, eșuând să îmi leg ideile într-un fel din care să rezulte o recenzie, am preferat să-l las pe autor să ne (re)introducă în lumea unde diavolii au sentimente și se plimbă printre noi, înconjurați și ei de lupi moraliști. Continue reading “Radu Găvan: „Cinismul meu se naște din dezamăgire””

„Răul este singurul element de a cărui existență nu ne putem îndoi”

N-aș îndrăzni niciodată să scriu despre Un veac de singurătate, de exemplu. E o carte uriașă, din altă lume, la nivelul căreia nu te poți ridica pentru a o analiza. Poți doar să o admiri, să crezi că o înțelegi și să o iubești și, în același timp, să o detești pentru senzațiile pe care ți le provoacă, pentru micile sau marile revelații despre lume și despre viață pe care le ai, la niveluri atât de microscopic detaliate încât ajungi să te întrebi dacă autorul nu ești tu, într-un univers paralel în care reușești să rezumi esența existenței în cuvinte și pagini de roman. Continue reading “„Răul este singurul element de a cărui existență nu ne putem îndoi””