„Armele sunt făcute pentru tineri, pentru copii.”

Paranza. Cuvântul pe care-l vei întâlni deseori în romanul lui Roberto Saviano şi ale cărui sensuri se aplică unei multitudini de realităţi – de la cea culinară, dintr-o farfurie care amestecă-n ulei încins până la confuzie peştii mici cu fructele de mare şi făina, până la definiţia unei prietenii dincolo de alte reguli decât cele ale grupului, care depersonalizează individul şi-l fac element-cheie în echipa care devine singurul lucru care contează. Puternici împreună, existând doar împreună.  Continue reading “„Armele sunt făcute pentru tineri, pentru copii.””

Testamentele unei lumi care a încercat să reducă la tăcere femeile

În 2016, pe la începutul anului, o descopeream pe Margaret Atwood. Abia atunci. I-am citit, înainte de a mă îndrăgosti de Oryx şi Crake (despre care am scris aici) sau de Ochi-de-pisică, Povestea Slujitoarei, despre care am scris atunci cu un uşor scepticism pe Serial Readers, aici. De-atâtea cărţi încoace, Atwood a devenit una dintre scriitoarele mele preferate, deşi-s multe pe această listă, şi-i admir genialitatea – nu cred că e un cuvânt prea mare pentru capacitatea de a culege din istoria comună acele fapte care, odată expuse-n distopia adaptată şi cinematografic, i-au făcut pe mulţi să exclame că aşa ceva e imposibil, fără a fi conştienţi de ceea ce spune mereu autoarea: cum nu inventează, nu foloseşte prea multă imaginaţie, ci doar prelucrează ceea ce oamenii au gândit şi-au pus deja-n practică, spre îndelungata suferinţă a semenilor. Continue reading “Testamentele unei lumi care a încercat să reducă la tăcere femeile”

Camera, o lume sinonimă cu durerea, trauma şi abuzul

Camera este una dintre cărţile despre care e greu de scris. Nu pentru că nu ai avea ce, ci pur şi simplu pentru că detaliile unei creaţii literare inspirate de realitate sunt atât de dure, încât fac restul cuvintelor inutile, prea mici sau prea crude, ne-pline de însemnătatea pe care personajele din roman o dau celor folosite de ele în cei câţiva metri pătraţi în care o tânără răpită se maturizează în camera-cuşcă în care este ţinută prizonieră ani întregi, abuzată sexual, şi în care în cele din urmă devine mamă, condiţie care pune o cu totul altă lumină asupra rolului ei. Din victimă a agresorului ei trebuie să se transforme în apărătorul fiului, în sursa lui de lumină, bunătate şi înţelepciune.

Continue reading “Camera, o lume sinonimă cu durerea, trauma şi abuzul”