Dincolo de bine și rău, acolo unde cântă racii

M-a fascinat dintotdeauna — să spun, mai degrabă, că mă obsedează? — limitele voalate dintre bine și rău, felul în care acestea se întrepătrund și dau naștere, din alb și negru, unor nuanțe care pot schimba complet înțelegerea cuiva asupra unui eveniment, asupra unei persoane. Tocmai limita aceasta tulbure dintre definitivul impus de împărțirea lumii în bine și rău este spațiul magic în care are loc acțiunea din Acolo unde cântă racii, una dintre cele mai frumoase și emoționante cărți pe care le-am citit — și care pare că are toate șansele să urce în topul favoritelor mele din toate timpurile, alături de O viață măruntă (scris aici, citit de aproape 12 000 de ori, tare mă bucură asta), Acasă, pe drum (scris aici) și Bucuria vieții. Continue reading “Dincolo de bine și rău, acolo unde cântă racii”

„Răul este singurul element de a cărui existență nu ne putem îndoi”

N-aș îndrăzni niciodată să scriu despre Un veac de singurătate, de exemplu. E o carte uriașă, din altă lume, la nivelul căreia nu te poți ridica pentru a o analiza. Poți doar să o admiri, să crezi că o înțelegi și să o iubești și, în același timp, să o detești pentru senzațiile pe care ți le provoacă, pentru micile sau marile revelații despre lume și despre viață pe care le ai, la niveluri atât de microscopic detaliate încât ajungi să te întrebi dacă autorul nu ești tu, într-un univers paralel în care reușești să rezumi esența existenței în cuvinte și pagini de roman. Continue reading “„Răul este singurul element de a cărui existență nu ne putem îndoi””