„E ciudat cum ajung oamenii să ia răul drept un lucru obișnuit”

Au trecut câteva luni de când am citit Părinți, romanul Dianei Bădica, și tot de atunci l-am pus deoparte, la cărți citite, plăcute, pe raftul cu cărți pe care cândva, poate, le vor citi urmașii mei. Da, există un astfel de raft în biblioteca mea, iar el este destinat acelor cărți pe care eu le consider esențiale pentru dezvoltarea și mai ales înțelegerea profundă a vieții, a sinelui și a mediului imediat înconjurător în cazul unui individ. Rareori scriu despre cărți la multă vreme după ce le-am citit, dar aici am avut nevoie de atât de mult timp pentru a găsi forma potrivită de a transmite și altora că este o carte de citit și, mai mult, că echilibrul între noi înșine și cei apropiați este unul dintre lucrurile care se obțin cel mai greu.
Continue reading “„E ciudat cum ajung oamenii să ia răul drept un lucru obișnuit””

ceva finuț

În primăvara lui 2019 a apărut la Editura Polirom Mica mea inimă de om singuratic, primul roman semnat de poetul Vlad Drăgoi. Și eu recunosc că am avut emoții când am început să citesc, pentru că sunt de părerea aceea învechită că nu poți să le faci pe toate (la fel de) bine. M-a prins romanul de la primele rânduri, iar de la primele pagini am știut că nu las cartea din mână până nu ajung la final. Bine că am început-o la 1 noaptea. Continue reading “ceva finuț”

Copilăria noastră, a niște Kaspar Hauseri de neînțeles

Copilăria lui Kaspar Hauser mi-a atras atenția la Bookfestul brașovean, unde s-a vorbit despre ea ca despre o carte a copilăriei, într-un fel mai expansivă și deloc statică, așa cum aș caracteriza ce a scris Cărtărescu pe (oarecum) aceeași temă; cert e că, deși îl văd (/vedeam?) pe Cărtărescu drept divinitate, Copilăria lui Kaspar Hauser mi-a plăcut mai mult decât Orbitor și Solenoid la un loc, iar cele două (hai să numărăm volumele și să spunem patru, să pară mai multe) mi-au plăcut destul. Continue reading “Copilăria noastră, a niște Kaspar Hauseri de neînțeles”