Flavius Ardelean: „Mă ajută să îmi spun că trecutul și viitorul nu (mai) există decât în amintire și dorință.”

Pe Flavius Ardelean l-am descoperit demult, pe vremea când eu scriam la Hyperliteratura, ocazie cu care m-am cam îndrăgostit de el o perioadă, recunosc acum nerușinată, până mi-am dat o teoretică palmă cu maturitate peste cap, și tot atunci i-am luat un interviu care îmi place și-acum (mai ales pentru că viața lui actuală contrazice afirmații făcute atunci, iar eu sunt, iar și iar, fascinată de oamenii care fac schimbări și își asumă creșterea, modificările și transformările). Chiar lumile lui, cele dintre copertele cărților care apar tot mai des în ultimii ani, sunt mereu în mișcare, alerte și colcăitoare într-un amestec de sens și rațional cu o dimensiune magică, întunecată, a cărei zvârcolire naștere atât haosul, cât și viața însăși. Continue reading “Flavius Ardelean: „Mă ajută să îmi spun că trecutul și viitorul nu (mai) există decât în amintire și dorință.””

Între vis și realitate e o linie la fel de subțire ca între bine și rău

Din vremuri imemoriale deja scriu despre tot ce scrie Flavius Ardelean. Parcă a devenit obligație: simt că, dacă eu pricep, într-o oarecare măsură, ce vrea el să spună, devine datoria mea să mă transform în mijlocitor, să-l vând și altora care, poate (sau poate nu) iau distanță din cauze ce țin de ce n-ar trebui să țină: geci de piele, ținte-n îmbrăcămintea neagră și vreun inel cu capete de ființe răposate.  Continue reading “Între vis și realitate e o linie la fel de subțire ca între bine și rău”