Zuleiha și toate locurile unde rugăciunile nu au putere

Zuleiha deschide ochii și… se oferă lumii drept o carte așa cum o definește Ludmila Ulițkaia în prefață: parte a literaturii adevărate, având calitatea de a merge direct la inima cititorului. Așa cum trebuie, de fapt, chiar dacă-n final, odată cu ultimele pagini, m-am surprins deopotrivă mai tristă și mai fericită pentru această primă interacțiunea cu autoarea Guzel Iahina: aș fi vrut să mai petrec câteva sute de pagini alături de Zuleiha, aș fi vrut și să nu fie nevoie să existe un astfel de roman. Continue reading “Zuleiha și toate locurile unde rugăciunile nu au putere”

Maitreyi la nesfârșit: „Toate viețile pe care nu le-am trăit”

Toate viețile pe care nu le-am trăit, scrisă de Anuradha Roy, a apărut la editura Humanitas Fiction în 2020, în colecția coordonată de Denisa Comănescu, la doi ani după publicarea în original. Dacă ar fi să o recomand cuiva în doar câteva cuvinte și aș fi contratimp, i-aș spune că sfătuiesc să fie citită dacă nu ai ajuns încă la Maitreyi sau dacă ai reciti cartea lui Eliade, dar nu prea, dacă ai vrea să citești Dragostea nu moare, răspunsul-roman publicat de Maitreyi Devi. Toate viețile pe care nu le-am trăit reprezintă o incursiune diferită într-o relație asemănătoare și într-o viață similară cu cea a femeii care caută emanciparea (și) prin iubire în romanul lui Eliade. Continue reading “Maitreyi la nesfârșit: „Toate viețile pe care nu le-am trăit””

Nu discutăm de ei, ai noştri sau ceilalţi. Întotdeauna este vorba de noi.

Parafrazez, în titlul acestei recenzii, o idee care mi-a plăcut în finalul romanului Zmeie de hârtie: aceea că şi inumanitatea face parte din om, tragediile tot noi le provocăm, facem rău celuilalt şi prin asta ne condamnăm pe noi înşine, stabilim graniţe şi luptăm pentru idealuri care ne separă atunci când ar trebui (şi-aici e doar părerea mea) să ne reamintim, la fel ca atunci când Rick Grimes nu-l omoară pe Negan în The Walking Dead, că suntem cu toţii în aceeaşi tabără: a celor care sunt în viaţă. Că putem şi trebuie să fim toleranţi unii cu ceilalţi. Tot o părere personală, care în care nu se regăseşte decât mult prea subtil, este că, şi dacă nu recunoaştem existenţa unei divinităţi, e aberant şi josnic să ne acordăm singuri titulatura de dumnezei care să decidă pentru aproape.  Continue reading “Nu discutăm de ei, ai noştri sau ceilalţi. Întotdeauna este vorba de noi.”