„Numai demonii nu lasă urme. Omul lasă întotdeauna.”

Un lup atârna în cais, cu capul în jos e prima carte de Mo Yan pe care reușesc să o și termin de citit; de unele dintre romanele lui m-am apucat de-a lungul timpului și, din cine știe ce motive, le-am abandonat; Mo Yan însuși e un scriitor care m-a intimidat dintotdeauna, care mi se pare la fel de rigid, poate chiar rece și intimidant ca Vodolazkin (despre al cărui Laur am scris aici), oameni care te impresionează prin simplitate și complexitate într-un amestec de proporții nemaîntâlnite, irepetabile la scară largă sau măcar intenționat. Continue reading “„Numai demonii nu lasă urme. Omul lasă întotdeauna.””

Michel Houellebecq, definiția incorectitudinii politice

Nu mai știu când l-am descoperit pe Houellebecq, au trecut niște ani, iar eu eram prin facultate. Nici nu mai țin minte ce-am citit, deși cred că era Platforma. I-am mai citit câteva romane, m-au dezamăgit poeziile, dar rămâne printre prozatorii contemporani pe care îi prefer. Cu Supunere și Serotonină doar mi-am reconfirmat părerea bună pe care o am despre scrisul lui Michel Houellebecq. Continue reading “Michel Houellebecq, definiția incorectitudinii politice”

Laur – un erou ciudat într-o lume nebună

Laur, de Evgheni Vodolazkin, a apărut în colecția Raftul Denisei de la editura Humanitas Fiction în 2014 și a devenit rapid bestseller. Are 328 de pagini și o super-copertă; de obicei, variantele în română ale unor cărți bune ajung să aibă copertă nepotrivită și plictisitoare. Aici e clar cazul invers: coperta traducerii în română arată mult, mult mai bine decât originalul.

Continue reading “Laur – un erou ciudat într-o lume nebună”