Neputințele și nevoile care duc la dependență: „Noi, copiii din Bahnhof Zoo”

Este o experiență aparte să citești o carte pe o temă care îți e familiară, într-o oarecare măsură, să descoperi că e o poveste atât de des întâlnită promisiunea că: „Pot să mă las oricând, doar că n-am chef azi”. Dar nu despre asta voi vorbi la început, ci despre primele mele întâlniri cu acest titlu, Noi, copiii din Bahnhof Zoo, acum mulți ani, când eram librar și exista un anumit tipar al celui care întreba de cartea asta: bărbat trecut de 40 de ani, cu aspect respectabil și doar un licăr de entuziasm de voyeur în privire. După ce am terminat de citit cartea acum, la mai mult de cinci ani distanță de acei domni cu un ușor tremur de nerăbdare în glas, îmi dau seama că erau exact croiți după clientul cel mai des întâlnit al Christianei F.

Continue reading “Neputințele și nevoile care duc la dependență: „Noi, copiii din Bahnhof Zoo””

Trei cărți necesare despre femeia ultimului secol în România

Am citit Matriarhat, Cartea Reghinei și Trilogia sexului rătăcitor în decurs de aproximativ o lună, printre altele, fără să le aleg intenționat și fără să știu că aveau să se lege, în mintea mea, atât de puternic una de cealaltă. Pe parcurs le-am recomandat intens, cui se potriveau sau nu, mereu insistând că sunt niște cărți „necesare”, termen ales nu neapărat conștient, dar care acum îmi dau seama că este cum nu se poate mai potrivit. Într-o societate ca a noastră, cu toată istoria și problemele noastre, femeile au fost mereu pe locul al doilea: în cadrul familial, la locul de muncă, să nu mai vorbim de infamul decret din octombrie ’66, femeile au fost (și în multe sfere încă sunt) considerate fie bunuri asupra cărora bărbatul cel mai apropiat, soț sau tată, are drept de proprietate, fie cetățeni de rang inferior, cu risc mai mare de a fi plătite mai puțin, de a fi exploatate, traficate etc. Continue reading “Trei cărți necesare despre femeia ultimului secol în România”

Guadalajara, proză scurtă de citit și invidiat

Ce bucurie să citesc Guadalajara lui Iulian Popa! Chiar dacă este, probabil, primul volum de proză scurtă pe care-l citesc anul acesta, recunosc mereu că, pe lângă poezie, proza scurtă mi-e motiv de fericire literară – și abia la urmă vine romanul. Prin urmare, Guadalajara a apărut în 2018, la editura Humanitas, și are puțin peste 200 de pagini. Continue reading “Guadalajara, proză scurtă de citit și invidiat”