Am o relație complicată cu aparițiile de la imprintul Orion al editurii Nemira: mă prinde coperta pe loc, sinopsisurile sunt excelente, apoi mă fascinează cartea pe măsură ce înaintez și ajung pe la jumătate cu certitudinea că am dat de cea mai tare carte din viața mea (și așa e, până-n punctul ăla), după care ori o lasă mai moale cartea, ori sufăr eu o schimbare de personalitate și o văd dintr-o dată ca scrisă fără entuziasmul care mă cucerise inițial. Așa am pățit cu Iernile sufletului, de exemplu, dar și cu Tu ești muntele. Continue reading