În clasa a noua am locuit în căminul unui alt liceu – al meu nu avea internat. Oricum, aproape toți colegii de clasă erau din oraș și existau doar câteva excepții: trei-patru navetiști din satele din împrejurimi și eu, cea mai de departe, nevoită să stau în clădirea care adăpostea sute de elevi de liceu în capătul opus al orașului pentru că naveta mi-ar fi luat 4 ore zilnic dacă priveam CFR-ul cu optimism. Dacă nu, probabil că 6 ore era o estimare potrivită. Și nici nu voiam să stau cu părinții, dar asta e o discuție grea și rămâne pentru un viitor articol din seria mea de #agoraterapie. Continue reading