„Poate că dacă nu aţi bea atâta…”

Într-un univers mexican în care orice bucurie e un necaz al altcuiva şi viceversa, Teo, personajul narator bukowskian, de o masculinitate debordantă şi uşor de remarcat în ciuda vârstei înaintate, duce o existenţă misterioasă şi zeflemitoare, rupând mereu tăcerile serioase cu aluzii sexuale şi întrebări despre alcoolul pe care-l caută şi-l cere peste tot, doar-doar îşi poate îmbunătăţi ziua  sau măcar şederea într-un loc care-i displace sau alături de nişte oameni la fel de bătrâni ca el, dar pe care nu-i suportă, considerându-i demodaţi şi depăşiţi şi în totalitate antipatici, aceştia neavând vreo pasiune comună cu nonconformistul Teo. Continue reading “„Poate că dacă nu aţi bea atâta…””

„Unei pânze de păianjen nu i se poate cere să-şi aleagă victima.”

Am aflat despre romanul lui Fernando Aramburu înainte de a-l asocia cu imaginea copertei şi înainte de a şti editura la care a apărut, dovedindu-se a fi una dintre acele cărţi a cărei faimă o ia înaintea autorului, a imaginii, a temei chiar. Devenind, cum a fost Patria pentru mine, romanul acela pe care trebuie să-l ai şi să-l citeşti şi-atât. Cum schimbă el viaţa cititorului apoi? Bine-bine, ce treabă mai are autorul cu asta? Doar rămâne de văzut, de parcurs rând cu rând, pagină cu pagină până treci de cele peste 700 pe care le are Patria şi până ajungi să decojeşti din tine straturi de stereotipuri, convingeri patriotice, naţionaliste, religioase, unul câte unul până la o probabilă dispariţie a acestora. Continue reading “„Unei pânze de păianjen nu i se poate cere să-şi aleagă victima.””

Lumea, congruență de fapte și oameni de care să te ferești

Pe Mihai Radu l-am descoperit după ce m-am inamorat de Simona Tache, pe care o urmăream pe Facebook, și ale cărei cărți mi-au ajuns în mâini imediat ce au apărut. Ocazie cu care am aflat că le scrisese alături de-un tip care a fost pentru mine, începând cu Femeile vin de pe marte, bărbații vin de la băut și continuând cu Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor, unul dintre cei mai amuzanți scriitori români.

Asta pentru că prezenta amestecul acela rar de glume pornite din străfunduri intelectuale și terminate-n poante de șantier. Și invers. Cum spuneam, combinația care mi se pare mie cea mai reușită și care e cel mai greu de găsit, că-n general oamenii știu ori numai bancuri pudice cu filosofi și no-F-words, ori înșiruiri de organe genitale, relații de rudenie, sfinți, sărbători și arsenal bisericesc care stârnesc râsul doar prin ele însele. Am scris atunci despre cărțile pe care le-a scris Mihai Radu alături de Simona Tache, la fel cum și despre Extraconjugal am scris când era cartea momentului.
Continue reading “Lumea, congruență de fapte și oameni de care să te ferești”