Crescând într-o familie tradițională, ajungi să crezi că așa trebuie să fie: un părinte bun și blând, care te ascultă și te sfătuiește fără a emite judecăți sau pedepse, dorindu-și să fie mâna care să te sprijine spre orice îți dorești sau îți propui să faci cu viața ta, iar celălalt părinte, dacă nu e complet absent, e cel mult o figură autoritară absurdă și potențial violentă, în care înveți foarte devreme să nu ai deloc încredere și care, cu trecerea anilor, te cunoaște mai puțin decât vânzătoarea de la magazinul de la parter, ducând la subțierea în timp a legăturilor care poate mai atârnă de-un fir de respect nemeritat, poate s-au rupt deja de multă vreme. Asta e experiența mea și de asta mi-a reamintit și Stela, romanul Simonei Goșu. Continue reading