De la refractar la reflexiv – poetul Vlad Drăgoi în „Aer, păsări, bere”

Eram la începutul facultății când l-am descoperit pe Vlad Drăgoi – i se lansa una dintre cărți, probabil Metode (2013), iar el citea la subsolul celor de la Librăria Șt. O. Iosif și-avea pe el un tricou cu Depeche Mode și atitudinea geniului care nu trebuie să mulțumească pe nimeni, care își ia bucuria din a fi împăcat cu sine, acceptându-l pe băiatul rău care credea atunci că este. În poezie, desigur. Și-atunci am avut eu pentru prima dată revelația asumării totale în literatură și m-am apucat și eu de scris cum îmi venea, nu cum trebuia. Cu Eschiva (2015, cu o pasăre pe copertă care anunță, dacă vrei să vezi asta, volumul de față) a rămas în aceeași notă: violență ultra, cinism, rebeliune față de cele mai inocente și banale stări, revoltă față de situațiile mici și agasante. Continue reading “De la refractar la reflexiv – poetul Vlad Drăgoi în „Aer, păsări, bere””

ceva finuț

În primăvara lui 2019 a apărut la Editura Polirom Mica mea inimă de om singuratic, primul roman semnat de poetul Vlad Drăgoi. Și eu recunosc că am avut emoții când am început să citesc, pentru că sunt de părerea aceea învechită că nu poți să le faci pe toate (la fel de) bine. M-a prins romanul de la primele rânduri, iar de la primele pagini am știut că nu las cartea din mână până nu ajung la final. Bine că am început-o la 1 noaptea. Continue reading “ceva finuț”