G. a primit Booker Prize în 1972, la apariție, iar în 2022 a fost publicată și la noi, în colecția endorfiction de la editura Vellant, în traducerea din engleză a Ioanei Văcărescu. Acțiunea privește viața unui „Don Juan modern”, dar nu este chiar atât de condimentată explicit și este, în plus, deseori fragmentată de reflecții asupra limbajului și a percepțiilor noastre ale acestuia (diferența contextuală dintre semnificat și semnificant, de exemplu).

G. este un roman unde cuvintele alese definesc realitatea, parcă reușind să o contureze cu un grad mare de subiectivitate pe măsură ce parcurgi rând după rând. La fel cum spuneam în introducere, acțiunile lui G. sunt rareori explicite în sensul de „vulgare”, primează detaliile istorice care ancorează faptele personajului într-un timp și loc(uri) anume (mi-a rămas în minte și am făcut further research în legătură cu Great Amaxosa Delusion, care e un lucru menționat în treacăt, dar cu puternic impact asupra narațiunii de ansamblu; sau masacrul de la Milano din mai 1898, printre multe altele).

De mai multe ori pe parcursul romanului, mi s-a părut că G., Don Juanul modern, este doar un pretext pentru explorarea teoretică și cu exemple a duplicității femeii ca urmare a dominației masculine: ea este când în rolul de supraveghetoare, când în cel de supravegheată:

Dacă o femeie arunca un pahar pe podea, acesta era un exemplu legat de felul în care își trata propria furie și, prin urmare, de felul în care voia ca ceilalți să-i trateze furia. Dacă un bărbat ar fi făcut același lucru, gestul lui nu ar fi fost decât o simplă exprimare a furiei. Dacă o femeie făcea pâine bună, acesta era un exemplu al felului în care se comporta cu bucătăreasa din ea însăși și, prin urmare, al felului în care dorea să se comporte ceilalți cu ea, femeia-bucătăreasă. Doar un bărbat putea face pâine bună numai de dragul de a face o pâine bună, (pag. 212)

Disperarea cu care G. vânează și abordează femeile este, mi s-a părut mie, încăpățânarea cu care însăși viața se cere trăită mereu, oricând și oriunde, indiferent că ne referim la timpuri de pace sau de război, tumultul erotic fiind aproape sinonim perfect cu vibrația și cu freamătul vieții. Nu cu scopul de a procrea, ci de a sărbători unicitatea, irepetabilitatea fiecărei clipe. Mai mult decât atât, G. sfidează timpul tocmai prin lipsa grabei de care l-ai putea suspecta inițial, deși cade și el în capcanele cunoscute și necunoscute ale memoriei (copilăria îi pare extrem de îndepărtată, printre altele).

G. m-a cucerit pentru că îmbină ușoara prețiozitate și atenție pentru detaliu a prozei de secol XIX cu o prospețime dată de vigoarea argumentelor pentru unicitatea și importanța limbajului, subiect care mă obsedează într-o măsură importantă. Și pentru cum se reflectă în proza asta stranie asupra fidelității, căsniciei, iubirii, încrederii, controlului și libertății, a condiției bărbatului și a femeii de diverse condiții sociale și din diverse perioade istorice.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.

Facebook Comments