Am aflat despre romanul lui Fernando Aramburu înainte de a-l asocia cu imaginea copertei şi înainte de a şti editura la care a apărut, dovedindu-se a fi una dintre acele cărţi a cărei faimă o ia înaintea autorului, a imaginii, a temei chiar. Devenind, cum a fost Patria pentru mine, romanul acela pe care trebuie să-l ai şi să-l citeşti şi-atât. Cum schimbă el viaţa cititorului apoi? Bine-bine, ce treabă mai are autorul cu asta? Doar rămâne de văzut, de parcurs rând cu rând, pagină cu pagină până treci de cele peste 700 pe care le are Patria şi până ajungi să decojeşti din tine straturi de stereotipuri, convingeri patriotice, naţionaliste, religioase, unul câte unul până la o probabilă dispariţie a acestora.
Remarc că mi-am început recenzia uşor necaracteristic şi identific repede de unde această modificare a retoricii folosite pentru a convinge pe iubitorii de carte să creadă în recomandările mele: din naraţiunea lui Fernando Aramburu, care abundă de întrebări ce fac ca sentimentele şi senzaţiile ce constituie răspunsurile să apară ca un fel de didascalii.
Cine sunt personajele? Bittori şi Txhato, pe de o parte, alături de copiii lor: Nerea şi Xabier. De cealaltă parte, Miren şi Joxian şi cei trei copii ai lor: Joxe Mari, Arantxa şi Gorka. Ce au ei în comun? Toţi sunt sateliţii unui asasinat ce implică terorismul celor de la ETA. Informaţia e foarte densă şi fără un fir cronologic, cu o structură de puzzle alcătuit din componente microscopice, iar vieţile tuturor acestor personaje freamătă de schimbare şi pot lua turnuri radicale, fie şi doar la nivel de convingere, atunci când cineva drag este implicat: acţiunile teroristului vor fi mereu justificate pentru mama al cărei copil preferat este.
Pentru unul dintre personaje, lipsa unei alternative sociale îi îndreaptă paşii spre terorismul care-i validează nevoile de a se simţi văzut, auzit, respectat; pentru fratele acestuia, eliberarea bascilor se vede în opoziţie cu o altă luptă, mai importantă, intimă, numită la început de capitol drept „Mişcarea de Eliberare Personală”. Toţi se află sub presiunea de a se conforma (cerinţelor părinţilor, ale celorlalţi de pe stradă, din sat, din regiune), iar reuşitele copiilor li se cuvin părinţilor într-o formă diametral opusă de cum li se percep greşelile, care sunt motive de întrebări strigate-n miez de noapte şi lamentări: „Cu ce-am greşit noi? Tu ştii? De ce ne-a ieşit o fată atât de denaturată?” – asta se întreabă mama teroristului când fiica ei decide să se mărite cu un spaniol care nici măcar nu le vorbeşte limba bască. Ofensa de a fi străin de un adevăr pe care unii îl consideră absolut este mai mare decât cea de a nu fi om bun cu soţia, copiii, cu cei din jur.
Patria nu e un roman în a cărui descriere aş menţiona naţionalismul sau terorismul, de exemplu, deşi în jurul acestora se învârt existenţele personajelor, ci unul complex ca o dantelărie despre care mai degrabă aş remarca drept definitorii hăurile dintre generaţii, pe cele dintre familiile diferenţiate de venituri şi de convingeri înfocate, pe cele dintre vieţile duse pre şi post tragedii. Patria nu-i nici Euskal Herria, nici Spania, nici Europa sau planeta de care te simţi ataşat, ci e microuniversul în care suferinţei personale i se opun altele, mult mai însemnate decât ideologiile criminale.
Dacă încă mai crezi că Ardealul nu-i al lor, ci al nostru, indiferent cine am fi noi şi care-s ei, atunci cartea asta este mai ales pentru tine.
Dar omul e ca un vapor. Omul e ca un vapor cu carcasă de oţel. Trec anii şi apar fisuri. Prin ele intră apa nostalgiei, contaminată cu singurătate, apoi apa conştiinţei care-i spune că a greşit şi apa care-i spune că greşelile nu se mai pot îndrepta şi, mai ales, apa aceea care roade şi roade, cea a regretelor, simţite, dar trecute sub tăcere de frică, de ruşine, pentru a nu te pune rău cu colegii. Şi astfel, omul, acum un vapor plin de fisuri, se poate scufunda în orice clipă.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt;
găseşti cartea aici.
Dacă vrei să susţii apariţia regulată
a părerilor sincere despre noutăţile editoriale, o poţi face oricând:
Leave a Reply