Dau acest titlu recenziei mele parafrazând replica unui personaj din cartea de față: „Iar viața noastră-i doar o frântură în timpul lumii fără de margini” pentru că vorbim aici, în primul volum din seria Ultimului împărat nemuritor, despre un timp magic și o lume vecină cu tărâmuri fermecate, acolo unde totul e posibil. Și pe care o crezi de la primul până la ultimul cuvânt.

Cum spuneam, Cartea Blestemelor este primul volum dintr-o serie pregătită de Andrei Ruse și e inspirată de unul dintre basmele cu care mulți dintre noi au crescut. Și-anume „Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte”, cules de Petre Ispirescu. Basm pe care l-am auzit cel mai des în copilărie, în zeci de forme – în funcție de cât de somn îi era bunicii și cât de repede încerca să scape de mine, uneori mă bucuram de varianta integrală, alteori îmi spunea ideile principale pe repede-nainte și-mi termina povestea în mai puțin de două minute.

Dacă vă spuneți că știți basmul original și vă e de ajuns, vă asigur că vă înșelați și că e musai să descoperiți reinterpretarea lui Andrei Ruse, care folosește doar câteva dintre elementele de bază și apoi remodelează cu totul contextul, întâmplările, personajele și lumile prin care se perindă acestea, transformând totul și într-o bună lecție de mitologie autohtonă. Mi se pare natural să afirm că autorul ia o bijuterie și o folosește drept muză pentru o alta, cu totul diferită, dar la fel de desăvârșită, în care întrezărești fire subțiri din opera-sursă.

Astfel, Aleodor apare cu dificultate în viața părinților săi și i se promite, în pruncie, această „Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte”. Chiar înainte de vârsta la care să își revendice ce i se promisese și forțat de împrejurări (aici – și nu doar aici – e un side story în sine: volatilitatea adevărului, subiectivitatea acestuia, egoismul părintesc, instanța ultimă reprezentată de familia care are drept de viață și de moarte asupra urmașilor, tatăl castrator, libertatea reclamată în adolescență etc.), Aleodor devine problematic pentru tatăl care are tot interesul să-l țină departe de himera promisă. În loc să se lase descurajat și să renunțe, Aleodor pornește pe cont propriu spre tărâmuri chiar mai fermecate decât cel natal, deschizând și închizând uși spre timpuri magice, care curg diferit, populate de ființe despre a căror existență nu știa. Elementele magice, blestemele și vrăjile (da, nu-s perfect sinonime), protectorii fermecați, zâne și iele și alte ființe – toate acestea și multe altele dau culoare și greutate pe mai multe planuri. Cum spuneam și mai sus, fiecare capitol poate fi o poveste în sine, în copilărie nu eram conștientă de multitudinea de planuri și de instanțe ale basmului original – peste care, oricum, autorul construiește și mai mult.

Abia acum mi-am explicat și fascinația resimțită de-a lungul vieții pentru Stăpânul Inelelor, Urzeala Tronurilor și alte serii de carte: toate seamănă, de departe sau foarte departe, cu basmul lui Ispirescu, pe care îl învățasem pe de rost de mică, în timp ce bunica învârtea de fus la gura sobei și mă lăsa pe mine să-i termin frazele. Credeam și-atunci, la fel ca și acum, în această lume fermecată cu a cărei înțelepciune arhaică doar pe alocuri ne mai intersectăm, parcă tot mai puțin, parcă tot mai superficial.

De remarcat și de reflectat la cel puțin câteva aspecte: arcul pe care-l face viața și ciclicitatea care caracterizează orice existență (că tot ascultam piesa asta și abia apoi mi-am pus întrebări despre semnificația Kundalini și am văzut că se leagă de cartea pe care o citeam), credința într-o logică superioară care îmblânzește linia dintre bine și rău, minusurile naturii umane și filosofarea pe această direcție, cu implicațiile bănuite și nebănuite, contestarea vechilor credințe și reguli, dependența de condițiile inițiale în situații complexe (cunoscută din teoria haosului drept efectul fluturelui).

Țin să mă mândresc și aici cu faptul că nu am avut nevoie de cele mai multe dintre notele de subsol, de la un punct încolo a început chiar să mă îngrijoreze că-mi mai amintesc atâția termeni pe care nu i-am mai auzit din copilărie, deci în ultimii aproape 30 de ani. Astfel că și incantațiile și descântecele mi-au fost familiare, cele din Cartea Blestemelor având cel puțin niște rădăcini comune cu cele șoptite de bunica atunci când mă simțeam rău, când stătea să înceapă furtuna sau, dimpotrivă, după ce observa că nu plouase de prea mult timp ori când bănuia că ne dă târcoale vreo nenorocire.

Sigur că acest prim volum despre începuturile Ultimului împărat nemuritor este diferit de basmele cu care ne-a obișnuit copilăria și pentru că lasă mult în urmă simplitatea narațiunii: aici am remarcat cu bucurie lipsa unui singur fir narativ și cronologic (printre altele, „Povestea primului împărat Verde”, spusă de străinul misterios; povestea lui Ghenadie din „Învățăturile ultimului solomonar”). Să nu uit: mai există și-un zid, care poate că vă va aminti subtil de GoT, precum și vârcolaci care vă vor duce cu gândul la Twilight, dar cu o notă autohtonă și autentică de neconfundat. Și cred că se întâmplă asta doar dacă nu ați avut o bunică povestitoare, deci dacă nu ați crescut cu zidurile și vârcolacii din poveștile noastre. Sau dacă sunteți foarte tineri, uite că am spus-o.

Acțiunea curge ireproșabil (despre Andrei Ruse știm de la celelalte cărți ale lui că scrie extraordinar), cu un ritm susținut și credibil, personajele sunt foarte „cărnoase”, bine gândite și distincte ca voce, atitudini și capacități, ca acțiuni și putere de (auto)sacrificiu. Până și Galben de Soare, căluțul auriu fermecat, e personaj „plin” și cuceritor, cu o structură aparte.

Singura obiecție pe care o pot aduce acestei cărți este că eu i-aș mai fi făcut un rând de corectură (sunt câteva tipuri de scăpări care se repetă și devine deranjant dacă le observi o dată – bine, și dacă ești fixat pe ele), dar narațiunea te prinde atât de strâns și te face să trăiești acolo, în timpul și-n spațiul cuprins de magie, încât câteva i-uri încurcate pe alocuri nu reușesc să atenueze cu nimic această senzație că volumul este în sine un portal spre o altă lume. În care am pășit cu încredere de la primele cuvinte și a cărui vrajă nu s-a spulberat nici după ce am închis cartea.

Citește gratuit primele 70 de pagini AICI.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.

Facebook Comments