Am văzut de multă vreme reclama de la care s-a isterizat netul iubitor de Andi Moisescu zilele acestea, am tot vrut să scriu despre, dar mi-am zis că prea aș cere blesteme gratuite. Dar când m-am ferit eu de ele? Așadar, de ce e o tâmpenie sinistră tot șirul ăla de reclame și de ce zic asta chiar dacă videochat-ul mi se pare un job ca oricare altul?
Să începem cu începutul. Eu scriu, citesc și traduc pentru că, destul de devreme în viață, chiar prin copilărie, mi-am dat seama că altceva nu prea știu să fac. Nu m-aș întinde să zic că mvai, ce bună sunt la ce fac acum, dar groaznică nu am cum să fiu, de vreme ce am contracte constant și de muncă mai mult decât pot duce. La fel de bine accept că, pe la 17 ani, să zicem, ai revelația că ți-ar plăcea să fii super aranjată mereu și admirată, iar pentru asta să primești bani; să întreții conversații ușoare, să asculți și să dai sfaturi, dar să nu te duci spre psihologie, ci să vrei să faci videochat. Bravo, asta vrei, asta faci, fă-o cu pasiune și probabil vei ajunge o legendă în domeniu. Cred că e un mit și aia cu bani mulți și degeaba, că muncă tot e, fata de la videochat face lucruri, prestează ceva, pierde timp și energie, investește în ea, atrage trafic și îl susține, deci e normal să fie remunerată, nu e ca și cum ar da cineva bani unei plante care pur și simplu stă-n pământul umed din ghiveci. Oh, femeile independente au un „secret”, bu-hu-hu, ce abordare matură și modernă!
Video de la emisiunea lui Andi Moisescu avem aici, ca să știe toată lumea la ce mă refer în continuare:
Dar să începi promovarea job-urilor din zona de videochat insinuând că ești ultima lepră care nu își permite un suculeț și că de-acolo te arunci în videochat ca o balenă într-un harpon, căutând salvarea, asta mi se pare un pic desprins de realitate. Să generalizezi că toate muierile care ies din casă nelegate în lesa unui mascul omnipotent fac videochat, insinuând mai departe că ar fi chestia aia pe care o poate face toată proasta, că doar nu o fi să se spetească prin alte locuri, e iar o tâmpenie.
Vă propuneți să demontați mituri legate de videochat și fix cu ele defilați, grosolan și cu nițel prost gust. Vă propuneți, probabil, să oferiți clienților fete faine, inside and out, dar în reclamele voastre dați de înțeles că le-ați ales pe alea ultra tunate, fără pic de charismă, dar în deep shit financiar. Ok, e suficient să fiu săracă și cu zero calități ca să fac carieră în videochat? Că atunci arunc pe geam toate lucrurile la care sunt eu bună și care mă fac să fiu eu și plonjez în videochat, chestia aia tot aparent rușinoasă, după cum deduc din reclame, pe care o poate face absolut orice om căruia îi lipsește personalitatea, care e mai gol pe dinăuntru decât buzunarul unui corporatist după un weekend de ieșit în oraș.
Dacă îmi zice cineva că face videochat, nu mă ia hăhăiala, nu fac cruce, nu fug. Dar de acum o să-mi zic, din cauza voastră, că vai, cu omul ăsta nu o să am ce discuta vreodată, face asta pentru că nu știe să facă nimic altceva, n-are cum să fie pasionat, inteligent, sincer. Doar vrea să respire în fața unei camere și să se ducă în fiecare vineri să mai adauge un strat de gene din care să bată pentru că, ce să vezi?, asta e o caracteristică obligatorie a oamenilor vii.
„Videochat, lucrul ăla pentru care trebuie să fii un nimeni incapabil. Cu ruj te dăm noi.” — poate ar fi fost mai aproape de ce vreți să spuneți, dar în mult mai puține cuvinte, Kendra și Standard Studio.
Photo by Nicolas Postiglioni from Pexels
Leave a Reply