Tu ce citești azi?

Tag: Bad Unicorn

Fain de România | Monica Felea și Ștefan Bradea despre Bad Unicorn și succesul filmelor de artă în România

Material realizat de Anca Zaharia și publicat inițial (2021) pe Fain de România, cu fotografii de Raluca Arhire.

Dacă ar fi să identific punctele-cheie din existența mea, momentele în care am știut că s-a închis o ușă, am simțit-o izbindu-se cu zgomot în urma mea și am văzut, chiar dacă la mare distanță, o alta deschizându-se spre o etapă cu totul nouă pentru mine, unul dintre acestea ar fi simultan și sinonim cu vizionarea filmului Despre trup și suflet, despre care am scris atunci aici. Este un film distribuit la noi de Bad Unicorn, față de care am trăit pe loc o revelație ce-a împletit admirația cu recunoștința. Mi-am imaginat cum ar fi dacă măcar încă un om, dacă nu alți zece sau o sută, au receptat acest film la fel ca mine. Cum ar fi ca această companie de distribuție de film să își înceapă drumul știind că a transformat cu-adevărat niște căi ale unor indivizi care altfel – și-aici vorbesc strict în numele meu – s-ar fi bălăcit în continuare în supa călduță a spaimei și mediocrității propriei vieți. Continue reading

film | Another Round – Încă un rând, proiecții în avanpremieră în cinematografele din România

Another Round / Încă un rând, cel mai recent film în regia lui Thomas Vinterberg cu Mads Mikkelsen în rolul principal va avea un număr limitat de proiecții în avanpremieră în acest weekend la București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Happy Cinema), Iași (Cinema Ateneu), Craiova (Inspire Mercur și VIP Electroputere), Bacău (Happy Cinema), Buzău (Happy Cinema), Bistrița (Happy Cinema), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta by Cityplex) și Bârlad (Cityplex).

Filmul European al anului (European Film Awards), nominalizat la Globurilor de Aur și pe lista scurtă a Premiilor Oscar va fi lansat în cinematografe pe măsură ce acestea se vor redeschide. Continue reading

© 2026 ancazaharia.ro

Theme by Anders Noren — Up ↑