Încă plângând după ultimele o sută de pagini din romanul Cât de aproape sunt ploile reci, țin neapărat să scriu acum despre cea mai nouă carte a lui Bogdan Coșa și să nu amân momentul: profit de intensitatea impresiei imediate post-lectură și, deci, de sinceritatea inevitabilă. Am înțeles, din postări citite înainte de a ajunge eu să deschid romanul, că ar fi prea greu de citit din cauza termenilor folosiți, însă copilăria și adolescența petrecute într-o curte și-o casă asemănătoare celor din cartea de față au făcut să nu întâmpin vreo problemă – nici în ce privește terminologia, nici pentru a-mi imagina decorul, personajele și discuțiile lor fragmentate, cu cuvinte aruncate, rareori în propoziții complexe, cu sens sau substrat.

Continue reading