Există un loc pentru fetele pe care nu le vrea nimeni

Există un loc pentru fetele pe care nu le mai vrea nimeni, iar acela e Idlewild. Un internat cu fete care amintesc de cele din liceul cu modele din a doua carte a lui Alexandru Voicescu, Fata de la Nord de ziuă, despre care am scris aici. La fel ca la el, Simone St. James foloseşte un teren feminin, delicat şi sexualizat, prin urmare extrem de ofertant, pentru a contura o poveste în care simbolul feminin poate fi şi victimă, şi călău, vrăjitoare şi element component al vrajei, dar şi principalul afectat de magie. Fetele din Idlewild sunt naive şi cuminţi, dar întinate înainte de vreme de forţe nesupuse lor şi-aduse la internat de parcă ar fi aruncate după ce au fost folosite şi stoarse de umanitate, dar îmbibate cu ruşine şi frică. Continue reading “Există un loc pentru fetele pe care nu le vrea nimeni”

Necunoscuta, rețeta Kubica

Mi-a plăcut tare mult Fata cea bună, despre care am scris aici, așa că am fost bucuroasă să aflu că a apărut Necunoscuta, un alt thriller psihologic scris de Mary Kubica, a cărei fană mi-am dat seama că sunt. Iar noua carte e cel puțin la fel de bună ca prima; dacă despre Fata cea bună am auzit din foarte multe locuri că seamănă cu Fata din tren (pe care n-am citit-o încă), pe aceasta din urmă nu aș ști cu ce să o compar, dar aș saluta respectuos faptul că a reușit să mă surprindă. O invazie de fete necunoscute și misterioase în literatura din ultimii ani, iar cea din cartea de Kubica nu face excepție. Continue reading “Necunoscuta, rețeta Kubica”