Tu ce citești azi?

Tag: editura Corint (Page 4 of 4)

Cel mai bun lucru care i se poate întâmpla cărții „Pecetea morții”

Nu pot să spun că n-am încercat sau că n-am vrut să-mi placă Pecetea morții, cartea scrisă de Veronica Roth – pe care o știm cu toții de când cu divergenții. Dar nu a fost să fie ceva serios între mine și cartea asta, cu toate că m-am implicat. Dar măcar așa pot să vă spun câteva dintre motivele pentru care nu mi-a plăcut, dar și câteva pentru care i-am dat totuși două stele pe Goodreads. Însă, la fel ca-ntotdeauna, abia aștept să mă contraziceți, dacă ați citit cartea și vi s-a părut altfel! Continue reading

Suntem imbecili și asta ne va aduce sfârșitul, ca-n „Oryx și Crake”

Am cumpărat Oryx și Crake dintr-o librărie frumoasă în care intru rar, pentru că nu-mi prea iese-n drumurile obișnuite. Am ales-o fără să știu nimic despre ea, dar sunt dornică să citesc cam tot ce-mi pică în mână de la Margaret Atwood, așa că aveam indicii despre povestea la care să mă aștept, mai ales că nu demult am terminat de citit Povestea slujitoarei – despre care am scris aici. Continue reading

Newer posts »

© 2024 ancazaharia.ro

Theme by Anders NorenUp ↑