Tu ce citești azi?

Tag: editura Polirom (Page 7 of 11)

Despre micimea scriitorilor mari: Charles Bukowski

Sunt captivată apriori de Bukowski și știu că nu va suna corect politic, dar i-am văzut fața prin liceu și am știut că îmi este, cumva, animal spirit.

Apoi l-am citit și a fost bam!, explozie în creier, șiruri de revelații urmate imediat de alte revelații, cu un amestec de bucurie și tristețe pe care nu l-am mai trăit decât citind cele două cărți care mi-au plăcut cel mai mult pe lumea asta: Bucuria vieții, cartea scrisă de Irving Stone despre Vincent van Gogh, și deasupra tuturor O viață măruntă, apărută în 2017 la Litera și scrisă de Hanya Yanagihara. Despre cea din urmă am scris aici. Continue reading

Copilăria noastră, a unor Kaspar Hauseri de neînțeles

Copilăria lui Kaspar Hauser mi-a atras atenția la Bookfestul brașovean, unde s-a vorbit despre ea ca despre o carte a copilăriei, într-un fel mai expansivă și deloc statică, așa cum aș caracteriza ce a scris Cărtărescu pe (oarecum) aceeași temă; cert e că, deși îl văd (/vedeam?) pe Cărtărescu drept divinitate, Copilăria lui Kaspar Hauser mi-a plăcut mai mult decât Orbitor și Solenoid la un loc, iar cele două (hai să numărăm volumele și să spunem patru, să pară mai multe) mi-au plăcut destul. Continue reading

Bătrînul care citea romane de dragoste – Luis Sepúlveda

Mi-a rămas în cap titlul cărții de pe vremea când eram librar și a fost un interval de aproximativ două săptămâni în care, la fiecare 2-3 oameni intrați în librărie, unul întreba chiar de Bătrînul care citea romane de dragoste. Mi-a rămas în minte, m-a intrigat o vreme pentru că nu puteam să mă hotărăsc ce părere să am despre titlul ușor telenovelistic, mai ales că nu citisem cartea. Continue reading

« Older posts Newer posts »

© 2026 ancazaharia.ro

Theme by Anders Noren — Up ↑