Liu Zhenyun a scris Nu mi-am omorât bărbatul de parcă ar fi făcut întâi o vizită prin instituțiile românești ale statului, înșirând apoi evenimente demne de teatrul absurdului într-o carte care mi-a amintit de bancul acela cu vecinul care sună să denunțe existența unor bijuterii în lemnele și grădina cuiva, iar Securitatea vine și îi taie lemnele și sapă grădina omului. Nu sunt bună la spus bancuri, așa cum nici Li Xuelian, personajul principal, nu e bună la a-și rezolva o problemă pe care i-o aduce apariția celui de-al doilea copil: încercarea de a-și determina fostul soț, prin lege, să se căsătorească iar cu ea. Am putea fi tentați să zicem că e aproape romantic și chiar așa ar fi dacă Li Xuelian nu ar face asta cu scopul de a divorța iar, „pe bune” de această dată, de vreme ce ea consideră divorțul inițial o minciună. Continue reading