Testamentele unei lumi care a încercat să reducă la tăcere femeile

În 2016, pe la începutul anului, o descopeream pe Margaret Atwood. Abia atunci. I-am citit, înainte de a mă îndrăgosti de Oryx şi Crake (despre care am scris aici) sau de Ochi-de-pisică, Povestea Slujitoarei, despre care am scris atunci cu un uşor scepticism pe Serial Readers, aici. De-atâtea cărţi încoace, Atwood a devenit una dintre scriitoarele mele preferate, deşi-s multe pe această listă, şi-i admir genialitatea – nu cred că e un cuvânt prea mare pentru capacitatea de a culege din istoria comună acele fapte care, odată expuse-n distopia adaptată şi cinematografic, i-au făcut pe mulţi să exclame că aşa ceva e imposibil, fără a fi conştienţi de ceea ce spune mereu autoarea: cum nu inventează, nu foloseşte prea multă imaginaţie, ci doar prelucrează ceea ce oamenii au gândit şi-au pus deja-n practică, spre îndelungata suferinţă a semenilor. Continue reading “Testamentele unei lumi care a încercat să reducă la tăcere femeile”

Suntem imbecili și asta ne va aduce sfârșitul, ca-n „Oryx și Crake”

Am cumpărat Oryx și Crake dintr-o librărie frumoasă în care intru rar, pentru că nu-mi prea iese-n drumurile obișnuite. Am ales-o fără să știu nimic despre ea, dar sunt dornică să citesc cam tot ce-mi pică în mână de la Margaret Atwood, așa că aveam indicii despre povestea la care să mă aștept, mai ales că nu demult am terminat de citit Povestea slujitoarei – despre care am scris aici. Continue reading “Suntem imbecili și asta ne va aduce sfârșitul, ca-n „Oryx și Crake””