Tu ce citești azi?

Tag: poezie (Page 4 of 6)

Cerul care se ascunde de zarva ferestrelor

Poet, prozator şi dramaturg spaniol foarte cunoscut, Federico Garcia Lorca s-a născut în 1898 în regiunea Granada, iar la doar 38 de ani a fost ucis în timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939). După o experienţă de vizitare a New York-ului, în urma căreia am citit că nu a reuşit să înveţe limba engleză, a rămas cu o impresie mai degrabă neplăcută şi o imagine sumbră a metropolei, totul concretizat apoi în versurile încărcate de simboluri şi metafore din volumul de faţă, apărut la noi în 2020 în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari. Continue reading

Norii bilingvi care desenează poezia unui sărut franţuzesc

French Kiss este un volum de poezie scrisă în franceză şi română de Radu Bata, autor şi traducător şi inventator al poezetelor („poeme mai relaxate şi aeropurtate”). A apărut la Libris Editorial în 2020 şi este o poezie căreia i se potriveşte foarte bine, am considerat eu, decorul în care am pozat-o, susţinând şi eu ce spune Mircea Cărtărescu despre volumul aceluiaşi autor, asemuindu-l cu o casetă de podoabe unde se regăsesc, amestecate, „plastic şi sidef, alama, dar şi aur pe-alocuri, şnuruleţe şi lănţişoare încâlcite, câte-o camee, dar şi câte-un inel de rockeriţă cu cap de mort” şi tot aşa. Continue reading

câte cutii am împărţit

Ştii senzaţia aceea pe care o ai când părinţii te pupă şi îşi iau la revedere, te lasă în grija bunicilor, uşa se închide după ei şi tu, rămas sprijinit de geamantanul care îţi conţine viaţa de-o vară, trăieşti deopotrivă bucuria revederii şi anticiparea nostalgiei?

Sau prima zi de liceu sau facultate, după ce te-au lăsat părinţii la cămin sau chiar în garsoniera închiriată, după ce te-au întrebat de zeci de ori dacă eşti bine, iar tu ştii că ai vorbit serios când i-ai asigurat că da şi totuşi nu te poţi abţine din a privi fix pe lângă cutiile din care fragmente din fosta viaţă se insinuează în noua etapă? Continue reading

« Older posts Newer posts »

© 2026 ancazaharia.ro

Theme by Anders Noren — Up ↑