Cea de-a 10-a ediție a Premiilor Superscrieri va avea loc anul acesta pe 19 aprilie și va putea fi urmărită într-un livestream transmis pe pagina de Facebook a Fundației Friends For Friends, organizatorul evenimentului. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.
39 de materiale (presă scrisă, podcast, video și foto) au fost selectate de un juriu format din 17 specialiști din media și sunt nominalizate la cele șase categorii de concurs: Portret, Reportaj, Investigație, Opinie, TV&VIDEO-jurnalism, Fotojurnalism. Alături de acestea, vor fi anunțate premiile onorifice și premiile speciale. Până pe 12 aprilie, cititorii pot vota pentru premiul Superscrierea Cititorilor, premiu oferit în fiecare an materialului de presă cu cele mai multe voturi din partea publicului. Lista nominalizărilor poate fi consultată aici.
„Aceste nominalizări ale Premiilor Superscrieri #10 reprezintă o mostră pentru jurnalismul românesc de impact care ne ghidează și care are nevoie susținerea noastră, ca societate, pentru că o presă onestă și respectată este companionul nostru spre evoluție.”, a declarat Alexandra Cantor, directoarea executivă a Fundației Friend For Friends.
La această ediție Superscrieri, organizatorii își propun să ofere încredere și noilor generații de autori care transmit mai departe povești despre realitate cu potențial de a modela percepții și comportamente, prin două premii speciale de susținere: Acti-vloggerul anului și Generația2020. Tinerii vloggeri și jurnaliști nominalizați sunt anunțați aici.
Juriul din acest an a fost format din: Paul Radu – președinte juriu, Alice Iacobescu, Cătălin Striblea, Dan Duca, Emilia Șercan, Florin Negruțiu, Irina Păcurariu, Ioana Cîrlig, Ioana Moldovan, Marko Risovic, Marius Comper, Mona Dîrțu, Mihai Ghiduc, Oana Giurgiu, Paula Herlo, Robert Schwartz, Vlad Stoicescu.
Nominalizații Premiilor Superscrieri #10 și publicațiile în care au semnat materialele înscrise în competiție:
OPINIE, 7 nominalizări: Alexandru Bălășescu (Inclusiv), Elena Stancu, fotografii de Cosmin Bumbuț (Teleleu și Libertatea), Ioanida Costache, ilustrații de Tuan Nini (Decât o Revistă), Radu Umbreș (Libertatea și Iscoada), Vlad Odobescu, ilustrații de George Roșu (Decât o Revistă).
PORTRET, 7 nominalizări: Andrada Lăutaru, ilustrații de Alina Marinescu (Scena9, print nr. #3), Andrei Crăciun (VICE România), Denisa Harbuz, ilustrații de Octavia Bortișcă (GEN, revistă), Ioana Burtea, ilustrații de Andreea Cristea (Decât o Revistă), Irina Tacu, video de Oana Barbonie, Roxana Neacșu, fotografii de Roxana Neacșu (Decât o Revistă), Laurențiu Ungureanu (Recorder), Polina Cupcea (Oameni și Kilometri).
REPORTAJ, 6 nominalizări: Anca Simina (Recorder), Delia Marinescu, fotografii de Bogdan Dincă (Scena9), Diana Oncioiu (Dela0), Lavinia Pițu (Deutsche Welle), Liliana Botnariuc (Oameni și Kilometri), Vlad Odobescu, ilustrații de Mircea Drăgoi (Decât o Revistă).
INVESTIGAȚIE, 6 nominalizări: Ana Poenariu, Andrei Ciurcanu (RISE Project), Alex Nedea, David Muntean (Recorder), Attila Biro, Ana Poenariu, Lilia Saúl Rodríguez, Jonathan Wrate, Dan Kelly, Nathan Jaccard, Daniela Castro, Timea Honț, Raúl Olmos, Andrea Cárdenas, Armando Talamantes, Salvador Camarena, Guilherme Amado, Paul Radu, Lucía Vergara, Carjuan Cruz (RISE Project & OCCRP), Roxana Garaiman (RISE Project), Victor Ilie (Recorder), Vlad Stoicescu, Diana Oncioiu, Jakab Villő Hanga, Andreea Pavel, Cristian Leonte, Ionuț Benea, Tudor Chiriac și Vasile Hotea-Fernezan (Dela0).
TV&VIDEO-JURNALISM, 6 nominalizări: Alex Nedea, David Muntean (Recorder), Mihai Dragolea, Vlad Stoicescu (Dela0), Octavian Coman (PressOne), echipa Recorder (Recorder), William Jordan și Sergiu Brega (RISE Project & OCCRP).
FOTOJURNALISM, 7 nominalizări: Andrei Pungovschi (pungovschi.com și Decât o Revistă), Bogdan Dincă (Scena9 și DoR, Libertatea, Inclusiv, Documentaria), Mircea Reștea (Decât o Revistă), Remus Țiplea (National Geographic).
Leave a Reply