Pe finalul anului trecut, printr-un concurs de împrejurări pe care l-aș numi noroc cu carul, am citit chiar înainte să apară un fantasy românesc de calibru internațional la care încă mă gândesc. Și nu doar pentru că este foarte bine scris, parcă de cineva care face asta for a living de zeci de ani, ci și pentru că plot twist-ul m-a dărâmat, nu l-aș fi văzut venind nici într-o mie de ani, iar faptul că e doar primul volum dintr-o trilogie care amestecă elemente atemporale specifice genului cu un mesaj feminist asumat și totodată subtil nu face decât să-mi întărească convingerea că avem de-a face cu un nou autor demn de luat în seamă pe scena fantasy din România.










