Granița. O călătorie în jurul Rusiei prin toate țările vecine, lumi similare sau universuri complet diferite

Frontiera, despre care am scris recent aici, mi-a delanșat dorința de a citi mai mult despre margini, despre spații care se taie brusc și care, odată cu liniile imaginare ce le separă, despart destine și modelează oameni în moduri incredibil de diverse, uneori de neînchipuit, alteori surprinzător de similare, într-un amestec de oameni reprezentativi pentru culturi care s-au suprapus, s-au influențat și s-au delimitat, deseori în moduri violente, de-a lungul istoriei.

Așa că, pentru că aveam deja în bibliotecă Granița. O călătorie în jurul Rusiei prin Coreea de Nord, China, Mongolia, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Belarus, Lituania, Polonia, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia și Pasajul de Nord-Est, am început să o răsfoiesc cu speranță și m-am trezit devorând-o și gândindu-mă la ea în zilele în care munca mi-a ocupat și timpul dedicat cititului, ocazie cu care am decis să pun în wishlist și Sovietstan, altă carte a autoarei, și ea apreciată la noi, poate chiar mai mult decât cea de față.

Granița. O călătorie în jurul Rusiei prin Coreea de Nord, China, Mongolia, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Belarus, Lituania, Polonia, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia și Pasajul de Nord-Est a apărut în original în 2017, iar la noi a fost tradusă din engleză de Irina-Marina Borțoi, pentru Editura Paralela 45, și-a fost publicată în 2021. 

Pentru a relata despre proximitatea cu Rusia, Erika Fatland navighează cu un vechi vas sovietic de cercetare, călătorește în mașini cu foarte buni povestitori, dar și cu personaje îngrijorătoare, și descoperă din mers istorii pierdute (și regăsite) ale unor personalități (precum Semion Dejnev, Vitus Bering, Gustaf Mannerheim și alții). Toate acestea pentru că pornește de la o întrebare aparent simplă: ce înseamnă să te învecinezi cu cea mai mare țară din lume? Asta în contextul în care Rusia s-a micșorat odată cu destrămarea URSS și mai ales pentru că visul de expansiune al lui Putin ar putea retrasa oricând granițe care oricum s-au mișcat, de-a lungul timpului, într-o parte sau alta.

Pentru a face acest lucru, Fatland începe cartea cu o expunere destul de detaliată și necesară a istoriei, geografiei și politicii imperiului care a fost Rusia, a extinderii până la limite necunoscute:

Expansiunea îndrăzneață a Rusiei a început în secolul al șaisprezecelea, odată cu învingerea hanatului musulman Kazan din estul Moscovei și colonizarea ulterioară a Siberiei și Orientului Îndepărtat, care a fost pornită inițial de vânători. Când tânărul de douăzeci și doi de ani Mihail Feodorovici a devenit primul Romanov încoronat țar în 1613, țara era deja atât de mare, încât nimeni nu avea o evidență completă a numărului de persoane care locuiau acolo, a numărului de etnii diferite peste care domnea țarul sau chiar a amplasării frontierelor exterioare.

O sută și șase ani mai târziu, încă nu se știa sigur unde se sfârșește Rusia. America și Asia erau legate? (p. 23-24)

Structură și hărți

Cartea e alcătuită din patru părți: Oceanul (cea mai scurtă, introductivă, cu harta coastei Rusiei), Asia (începând cu harta graniței Rusiei cu Asia și continuând cu harta Coreei de Nord și de Sud, urmând apoi să descoperim, printre altele, mari conducători, Moscova Orientului, pustnicii din taiga), Caucaz (cu harta graniței Rusiei cu Caucazul, bineînțeles, deci țări precum Azerbaidjan și Georgia) și Europa (cu cea mai tânără republică separatistă, un tren expres către Kiev și-un tur în grup la Cernobîl).

Cred că e de ajutor suplimentar și faptul că la final avem „Istoria Rusiei în câteva cuvinte”, un timeline care începe cu înființarea dinastiei Rurik din anul 862 și care trece prin Kievul cucerit de mongoli, cuceririle teritoriale făcute de Moscova, și ajungând până în zilele noastre (2015, mai exact), cu războaiele cecene, alegerea lui Putin, anexarea Crimeei și așa mai departe. Toate acestea necesare pentru cititor pentru a-și actualiza sau a dobândi informații relevante legate de momente-cheie din imperiul care a avut parte de o creștere colosală și care, odată cu destrămarea URSS, și-a început declinul.

De asemenea, utilă este și bibliografia de la final, unde sunt înșiruite sursele folosite pentru a da cărții Erikăi Fatland structura unitară și nivelul de informație complex, claritatea și perspectiva multifațetată (ca să pricepi istoria, ai nevoie și de aspectele geografice; ca să știi de ce situația socială arată așa astăzi, trebuie să înțelegi contextul politic de sute, poate mii de ani și așa mai departe).

Cu ce rămân după Granița

Ce mi-a vorbit cel mai îndeaproape a fost și partea pe care mi-aș fi dorit-o explorată mai mult: cea a dimensiunii interumane reale. Pe alocuri, autoarea mi-a dat senzația că pune preț mai mare pe fapte trecute (sigur, relevante, dar nu percepute izolat, încremenite în timp) și ocolește oamenii și poveștile lor de viață, deși în teorie se constată că este conștientă de felurile în care destinele mici sunt etern afectate de istoria mare, care năvălește peste oamenii de rând și îl desparte de case, de locuri natale, de familie și prieteni. 

Asta a fost Granița pentru mine: interacțiunile cu ghizii turistici din Coreea de Nord, cei care răspund senini cu „nu știu” la orice întrebare al cărei răspuns sincer ar putea da de gol regimul, vizitele grăbite și atent planificate pentru ca turistul să nu aibă o clipă de răgaz în care să fie tentat să exploreze pe cont propriu, interdicția de a fotografia sărăcia; orașele rusești din China, dar fără picior de rus, însă unde vibrația lor culturală încă se simte, suprarealismul adăpostului antiaerian transformat în mall; bătrânii izolați în localități uitate de lume; povestea sfâșietoare a măcelului stalinist asupra călugărilor din Mongolia și viețile pe muchie de cuțit ale „minerilor ninja”:

În jur de o sută de mii de mongoli își câștigă pâinea, fie în întregime, fie în parte, ca „mineri ninja” sau căutători de aur ilegali. Potrivit autorităților mongole, acești mineri neautorizați extrag până la cinci tone de aur pe an. Mii de mongoli sapă ilegal și după cărbune, în mine dezafectate sau improvizate, iar asta e mult mai periculos. Nimeni nu știe câți oameni sunt uciși în fiecare an în căutarea aurului negru. (p. 178) 

Dacă ar fi concluzionăm foarte scurt, aș spune că sunt șanse mari să înțelegi mindsetul și țelurile Rusiei actuale dacă citești (și) experiențele și perspectiva Erikăi Fatland, visul lor de măreție și control, nevoia de a acumula și controla noi teritorii, disperarea aproape irațională, autosabotajul, tentația și totodată critica față de Vest. Și toate acestea într-un ritm susținut și cu o vedere amplă în problematici sociale și politice din atât de multe țări, atât de diferite, preț de aproape 550 de pagini. 

Pe de altă parte, se simte că documentarea și scrierea s-au întins pe o perioadă mai mare, că procesul a fost diferit de la un loc la altul, așa că intensitatea se simte diferit, parcă și implicarea autoarei, care uneori e entuziasmată și curioasă, alteori se simte sau se declară nerăbdătoare să plece într-o țară nouă, care să o atragă mai mult sau pur și simplu să fie mai primitoare cu străinii, chiar dacă sunt profesioniști care documentează ceva, așa cum e cazul ei, sau pur și simplu turiști. Parcurgerea cărții se poate dovedi inegală din multiple puncte de vedere, iar acesta poate fi și-un minus (eu așa am perceput-o inițial, când mă apropiam de final), dar și un plus, dând autenticitate și transmițând clar sentimentele autoarei, inevitabile în anumite contexte. 

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt, găsești cartea AICI. Dacă recomandările mele de carte ți se potrivesc și îți plac cărțile pe care le descoperi cu ajutorul meu, susține proiectul independent ancazaharia.ro abonându-te pe Patreon.