Cel mai probabil, mama a fost cea care m-a învățat să croșetez. Cu toate acestea, sunt sigură că asociez „sacoșa cu ațe și cârlig” cu bunica pentru că alături de ea am început căciuli și fulare, maieuri și covoare circulare din care prea puține am și terminat, oricât aș fi lucrat la ele. Mă entuziasmau doar începuturile, nu și procesul de a duce ceva la bun sfârșit. Continue reading
Author: Anca Zaharia (Page 19 of 165)
Om pasionat de cuvinte, scriitor și traducător; încerc să-mi dovedesc zilnic că se poate trăi din scris.
Dacă cu Vremuri interesante n-am avut o relație excelentă, Naoise Dolan m-a cucerit cu Fericitul cuplu – același stil repezit și grăbit, expeditiv, aproape tranșant, care în prima carte mi-a displăcut, aici mi s-a părut mult mai potrivit cu acțiunea și personajele, dar și cu tema aleasă: cea a iubirii și relaționării pe termen lung într-o relație modernă, deschisă, dar cu ocazionale mize tradiționaliste, așa cum e căsătoria în care și familiile celor implicați au un cuvânt de spus.
Când am citit Copilul de nisip, cea mai apreciată carte a lui Tahar Ben Jelloun, ceva din stilul romanului nu m-a convins, nu mi s-a potrivit, așa că am ezitat puțin înainte de a trece la Mierea și amarul, care însă a reușit să îmi schimbe complet părerea, să mă prindă în țesătura sa complexă și să mă scoată, pe la ultimele pagini, un alt om. Unul mai conștient de binecuvântările și blestemele vieții în general, precum și-ale traiului în anumite sisteme sociale și culturale-n particular. În cazul acesta, cele neprietenoase cu libertățile femeilor, cu drepturile omului, cu glasurile care își revendică drepturi și opinii.










