Am devorat cartea Tata mă citeşte şi după moarte, a lui Mihail Vakulovski, la scurtă vreme după apariţie; nu recomand să faceţi neapărat la fel, e o carte de simţit şi de trăit, cu îndemnuri tacite la rememorat copilăria şi oamenii care ne-au marcat-o, poate de parcurs cu un creion în mână – pentru însemnările inevitabile. Fără să o lungesc cu introducerea, vă îndemn doar să citiţi romanul lui Mihail, dar şi recenzia mea, care e aici. Şi să vă bucuraţi de dialogul pe care l-am avut cu el acum, când e vreme de stat în casă şi cumpărat cărţile autorilor contemporani. V-am mai povestit şi despre importanţa acestui fapt. Continue reading
Author: Anca Zaharia (Page 78 of 136)
Om pasionat de cuvinte, scriitor și traducător; încerc să-mi dovedesc zilnic că se poate trăi din scris.
Există un loc pentru fetele pe care nu le mai vrea nimeni, iar acela e Idlewild. Un internat cu fete care amintesc de cele din liceul cu modele din a doua carte a lui Alexandru Voicescu, Fata de la Nord de ziuă, despre care am scris aici. La fel ca la el, Simone St. James foloseşte un teren feminin, delicat şi sexualizat, prin urmare extrem de ofertant, pentru a contura o poveste în care simbolul feminin poate fi şi victimă, şi călău, vrăjitoare şi element component al vrajei, dar şi principalul afectat de magie. Fetele din Idlewild sunt naive şi cuminţi, dar întinate înainte de vreme de forţe nesupuse lor şi-aduse la internat de parcă ar fi aruncate după ce au fost folosite şi stoarse de umanitate, dar îmbibate cu ruşine şi frică. Continue reading
Tata mă citeşte şi după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice) a apărut în 2020 la editura Humanitas, în colecţia Humanitas 821.135.1 – scriitori români contemporani. O colecţie excelentă de prozatori români, din care am apucat să citesc doar jumătate dintre apariţii, dar pe care vreau să o deţin şi citesc integral, la fel ca N’Autor-ul editurii Nemira, o altă declaraţie de dragoste şi susţinere făcută de o editură autohtonă scriitorilor contemporani.
Nimic mai potrivit ca şi cartea lui Mihail Vakulovski să se numere printre aceste titluri, alături de Trilogia sexului rătăcitor ori Teoria apropierii, ca să amintesc doar două dintre cele care mi-au plăcut foarte mult, reafirmând astfel că vorbim despre unul dintre acei scriitori care trăiesc literatura cum respiră, fac poezie din ce există în ei şi în jur, nu îşi propun să realizeze ceva anume, să scrie într-un mod care să impresioneze cititorul sau criticul, „după reţetă”, ci dau din ei exact ce şi cât au, tot din cine sunt, căci ei funcţionează altfel decât restul oamenilor şi-s literatură unde alţii sunt doar umplutură sau ură. Continue reading
ne îmbrăcăm de citit la terăsică?
Noul articol din Revista Golan
Noul articol din Dilema veche
Citește cel mai nou articol pe care-l semnez în Dilema veche, în dosarul „Ipocrizia, un viciu social”, intitulat „Frica de sărăcie”.
