Din ceramică face căsuţe, pe care apoi le pictează, şi-aşa a apărut Little Houses, replici în miniatură ale caselor Braşovului, în primă fază, proiectul Ralucăi Ţincă extinzându-se apoi şi la casele din alte zone din ţară (Timişoara, de exemplu). Căsuţele se folosesc ca obiecte de decor, se agaţă în piept şi se poartă aproape de inimă ori împodobesc semne de carte; în plus, Raluca realizează farfurii unicat (pe care, dacă ar fi după mine, nu le-aş mai umple cu nimic, de frică să nu le ciobesc perfecţiunea), căni şi vederi cu aceleaşi case mici şi colorate, uneori bijuterii la fel de surprinzătoare ca restul creaţiilor ei.

Am citit că ai declarat într-un interviu că ai intrat în contact cu zona de arts and crafts într-o vizită în Olanda, prin 2005, şi că din 2013 au luat naştere propriu-zis căsuţele. Ai făcut aceste lucruri îndepărtându-te de cariera de medic veterinar, iar ceramicii i te-ai dedicat în întregime. Ce şi cu ce ai mai experimentat până ai decis că asta vrei să faci şi că exact în acest mod şi nu altfel?
Am început să fac bijuterii din mărgele în Olanda și am continuat să fac asta timp de câţiva ani. Am ajuns să merg în SUA cu Work and Travel și un sfert din banii câștigați să îi dau pe pietre semipreţioase (cu care m-am întors din state), apoi am comandat mărgele din sticlă de la o fabrică din India și le-am așteptat să ajungă cu vaporul două luni de zile. Asta era prin 2006. Am lucrat cu papier mache, apoi cu lut cu uscare la aer și din momentul în care am descoperit ceramica arsă am rămas la ea. În 2018 am început să împâslesc lâna (nu știu exact cum mi-a venit ideea, cred că văzusem niște produse care mi-au plăcut mult și am vrut să încerc. 

Ai avut parte de eşecuri care te-au descurajat pe parcurs?
Eşecuri au fost din când în când, mai ales primele încercări de ceramică în propriul meu cuptor şi cel mai de curând, cand am încercat să împâslesc primul covor. Acolo, prima zi de împâslire a fost foarte solicitantă şi nu înțelegeam unde greșesc, mai ales că făcusem totul singură, după cum îmi trecuse prin cap. Am ajuns să arunc covorul la gunoi, la propriu, de atâta frustrare. Apoi, a doua zi am primit câteva sfaturi valoroase și l-am scos din gunoi, am mai lucrat câteva zile la el și a ieșit o minunăție. Apoi am mai făcut încă 6. Nu m-am oprit niciodată din a face ceea ce îmi place.

Cum arată atelierul tău? E o cameră din casă sau ţi-ai luat un spaţiu separat pe care să-l utilizezi doar pentru muncă, ţinând separate cele două aspecte ale vieţii tale, personal de profesional?
Deocamdată este o cameră în casă, în care stau aranjate pe rafturi lut și pigmenti, acuarele și lână. Este în plan un atelier mic, pe pământul pe care-l avem lângă Brașov, printre flori și iarbă și albine.

Care au fost costurile când ai renunţat la halatul de medic veterinar pentru a te dedica unei munci mai solitare, deşi mai creative? Mă refer, desigur, şi la cele financiare, dar şi la cele de ordin emoţional, la barierele sociale care poate că au apărut odată cu schimbarea.
Mi-a lipsit mult interacțiunea cu oamenii, colegii și mai ales cu animalele. Eram obișnuită să petrec cel puțin 8 ore pe zi în cabinet și uneori seri, weekenduri. Era cea mai mare parte din viața mea. Cu timpul am învăţat să mă relaxez, să iau lucrurile mai ușor, să mă bucur de viața de artist. Financiar, lucrurile stau mai bine ca artist, dar asta cred că depinde și de orele pe care le pui în munca ta. Eu muncesc într-un ritm foarte alert și muncesc mult, dar avantajul este că muncesc când vreau şi îmi fac programul cum doresc. Cel mai frumos este că pot ieși marți la 11 la o plimbare în pădure sau la o cafea cu prietenele (tot artiste).

Cum arată o zi de lucru pentru tine, cum e când ai mult de lucru şi când decizi că e momentul să-ţi iei un concediu?
Acum ziua de lucru nu prea mai există, pentru că am grijă de baieţelul nostru. Nu mai pot lucra fizic, dar scriu destul de mult cât doarme el; poezii, poveşti.
Când munceam în mod constant ceramică și lână, ziua începea cu cafea, apoi sesiuni de lucru de câte 2-3 ore și alte pauze de cafea între ele. Când fac o colecție nouă de ceramică, atunci lucrez doar ceramică. Şi când fac o colecție de lână, atunci două săptămâni fac doar lână. Din când în când pictez pe hârtie.
În ceea ce privește concediile, am observat că de când muncesc de acasă și din Brașov, nu mai simt atât de acut nevoia de un concediu. Când am nevoie de o pauză, ieșim un pic în pădure sau la baza muntelui la o plimbare sau pur și simplu la o cafea în centru şi îmi încarc bateriile. 

Te-ai lovit până acum, în atelier, de nevoia de a munci în detrimentul plăcerii? Sau s-a transformat până acum plăcerea în obligaţie resimţită ca o povară? Ar fi prea mult să te întreb dacă ai regretat vreodată alegerea făcută?
Nu am regretat niciodată, dar niciodată alegerea făcută. Creez mereu lucruri și colecții noi și nu mă plictisesc. Dar da, au fost momente când a trebuit să termin comenzi, să lucrez mai mult decât aş fi vrut. Dar atunci îmi reamintesc cât de norocoasă sunt că pot trăi făcând ceea ce-mi place şi îmi trece amarul. O provocare aparte a fost să public cartea de poezii Fata Arbore în sistem self-publish. Acolo, de câteva ori m-am gândit serios să renunț. Dar bine am făcut că nu am renunţat, pentru că a ieșit un proiect deosebit și foarte frumos.

Ai scris „Fata arbore”, o carte ilustrată care abundă, cum spune şi descrierea ei, în „emoţii, sentimente şi iubire”. Scriai de mai demult sau o creaţie a dus la alta şi astfel ai ajuns să explorezi încă un mediu de exprimare?
Fata arbore a apărut dintr-o oboseală acută (în primele luni de nesomn din maternitate) și din cauza faptului că nu am mai putut lucra fizic. Cred că au ieşit la iveală toate emoțiile ținute în inimă până atunci. Este o carte foarte sinceră și mi-a fost un pic teamă să o scot în lume. Dar am înțeles că sentimentele mele scrise în carte nu sunt doar ale mele, ci ale multor persoane care o citesc, așa ca a trebuit să le public, pentru a aduce oamenii mai aproape unii de alții.

La cine trebuie să ajungă creaţiile tale, cui spun ele ceva? Iar cartea? Ea pentru cine a fost gândită?
Toate creațiile mele sunt pentru oameni ca mine, cei cu care rezonez. Am observat asta cunoscându-mi clienții la târguri; suntem foarte asemănători: oameni preocupați de lucruri bune și frumoase, sensibili, veseli și amabili. Cartea a fost scrisă pentru mine și pentru femeile apropiate mie, chiar și pentru câţiva bărbați din viața mea, dar s-a dovedit a fi a multor altor persoane.

Dai mai departe cuiva din meşteşugul tău, organizezi workshop-uri sau primeşti curioşi în atelier?
Da, am organizat câteva workshopuri în trecut și lumea a fost încântată. În atelier încă nu e posibil să țin cursuri sau să primesc vizite, dar sper să remediez situația când deschid atelierul pe pământ (spre deosebire de cel din balcon).

Unde te găsim? Pe ce rafturi, pe ce site-uri?
În principiu pe pagina facebook Raluca Tinca sunt enumerate paginile mele de creație. Mă găsiți pe Insta, în magazine de design din Brașov, București, Sibiu, Timișoara. Cartea are pagină web şi poate fi comandată şi online. Dar dacă vă place ceva și vreți să povestim, eu sunt la un click distanţă pe Facebook şi Insta.


Fotografii din arhiva artistei Raluca Ţincă.

Facebook Comments