Tu ce citești azi?

Category: atelier

atelier | Raluca Ţincă – Little Houses: „Financiar, lucrurile stau mai bine ca artist, dar asta depinde și de orele muncite”

Din ceramică face căsuţe, pe care apoi le pictează, şi-aşa a apărut Little Houses, replici în miniatură ale caselor Braşovului, în primă fază, proiectul Ralucăi Ţincă extinzându-se apoi şi la casele din alte zone din ţară (Timişoara, de exemplu). Căsuţele se folosesc ca obiecte de decor, se agaţă în piept şi se poartă aproape de inimă ori împodobesc semne de carte; în plus, Raluca realizează farfurii unicat (pe care, dacă ar fi după mine, nu le-aş mai umple cu nimic, de frică să nu le ciobesc perfecţiunea), căni şi vederi cu aceleaşi case mici şi colorate, uneori bijuterii la fel de surprinzătoare ca restul creaţiilor ei.
Continue reading

atelier | Dollofam: „Cu cât investești mai mult în promovare, cu atât ai șanse mai mari de reușită.”

Pe cei de la Dollofam îi ştiu pentru că îl cunosc pe Claudiu, adică o jumătate a echipei, şi pentru că sunt tot mai atentă la oamenii care mă impresionează prin ce fac; printre aceştia se numără tot mai mulţi corporatişti care lasă biroul pentru a face ceva cu mâinile lor şi pentru a transforma o pasiune, uşor-uşor, într-o muncă pe care din exterior pare că nu o simt ca pe o povară. Le-am pus întrebări despre cine sunt şi ce  fac celor de la Dollofam şi încep cu ei seria mea de interviuri a t e l i e r, prin care vreau să descoperim împreună pe meşteşugarii noi şi hip ai ţării noastre.

Continue reading

© 2024 ancazaharia.ro

Theme by Anders NorenUp ↑