ancazaharia.ro

Tu ce citești azi?

Page 77 of 136

10 poveşti şi reţete pierdute prin Deltă

Dacă aş mai lucra la librărie, 10 poveşti şi reţete pierdute prin Deltă este cartea care ar sta expusă pe mai multe rafturi: la albumele de fotografie, la cărţile de călătorie, la secţiunea gastronomică, la autori români contemporani şi pe la poezie, poate chiar şi la recomandările de weekend sau călătorie, poate chiar şi la zona de mindfulness de la dezvoltare personală. Dacă aş mai lucra la librărie şi un domn necertat acasă şi aflat în căutare de contrazicere fermă cu cineva la întâmplare m-ar întreba ce-i cu cartea asta prin tot magazinul, i-aş explica modul fascinant în care se îmbină, în această carte, proza cu poezia, reţeta gastronomică şi cea a unei vacanţe într-un decor retro ireal şi tihnit, imaginea cu vorba şi felul în care Teodor Hossu-Longin răscoleşte un colţ de istorie şi ni-l serveşte pe un platou amplu, cu o parte dintre ingrediente cunoscute, dar aşezate într-un mod neaşteptat, dar şi cu o parte de elemente ce au nevoie de prezentare şi de o poveste care să le justifice existenţa şi să le pună pe piedestalul de pe care au dispărut din greşeală, nepricepere, ignoranţă, snobism. Continue reading

Vampiri, zombi, elfi, şamani, krakeni, sirene: lumea creaturilor monstruoase

Una dintre cărţile care a trecut prea puţin observată atunci când a apărut la noi, în 2017 (la editura Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei), Lumea legendelor: creaturi monstruoase este una dintre acele cărţi ce trebuie citite dacă te numeşti cititor. Sau cinefil. Sau pasionat, în orice caz, de toate temele cu iz fantastic ce se regăsesc în literatură, în producţiile cinematografice şi în… ei bine, în costumaţiile de Halloween ale celor mici.  Continue reading

Mihail Vakulovski: Am scris „Tata mă citeşte şi după moarte” cu mare plăcere şi aşa sper că e şi lectura acestei poVeşti.

Am devorat cartea Tata mă citeşte şi după moarte, a lui Mihail Vakulovski, la scurtă vreme după apariţie; nu recomand să faceţi neapărat la fel, e o carte de simţit şi de trăit, cu îndemnuri tacite la rememorat copilăria şi oamenii care ne-au marcat-o, poate de parcurs cu un creion în mână – pentru însemnările inevitabile. Fără să o lungesc cu introducerea, vă îndemn doar să citiţi romanul lui Mihail, dar şi recenzia mea, care e aici. Şi să vă bucuraţi de dialogul pe care l-am avut cu el acum, când e vreme de stat în casă şi cumpărat cărţile autorilor contemporani. V-am mai povestit şi despre importanţa acestui fapt. Continue reading

« Older posts Newer posts »

© 2024 ancazaharia.ro

Theme by Anders NorenUp ↑