ancazaharia.ro

Tu ce citești azi?

Page 76 of 136

Camera, o lume sinonimă cu durerea, trauma şi abuzul

Camera este una dintre cărţile despre care e greu de scris. Nu pentru că nu ai avea ce, ci pur şi simplu pentru că detaliile unei creaţii literare inspirate de realitate sunt atât de dure, încât fac restul cuvintelor inutile, prea mici sau prea crude, ne-pline de însemnătatea pe care personajele din roman o dau celor folosite de ele în cei câţiva metri pătraţi în care o tânără răpită se maturizează în camera-cuşcă în care este ţinută prizonieră ani întregi, abuzată sexual, şi în care în cele din urmă devine mamă, condiţie care pune o cu totul altă lumină asupra rolului ei. Din victimă a agresorului ei trebuie să se transforme în apărătorul fiului, în sursa lui de lumină, bunătate şi înţelepciune.

Continue reading

Lumea se sfârşeşte pe 23 august. Ce faci?

Îmi pare rău că am muncit: într-un scenariu complet aberant şi deopotrivă credibil şi înspăimântător, George Bonea reuşeşte, în primul său roman (sper că nu o dau în bară cu afirmaţia asta, dar nu ştiu să mai fi publicat ceva deocamdată), să facă un portret nemilos al societăţii care-şi trăieşte viaţa online, care moare (la propriu) după like-uri şi vizualizări; aparent, şi dacă ştii când e sfârşitul lumii, în vacanţa aia visată dintotdeauna tot nu pleci, câine tot nu-ţi iei, copil îţi dai seama că nu mai ai când să faci.  Continue reading

reco | Freelancer într-o industrie creativă? Iată 3 radiouri care ţin companie „la birou”

Lucrez de câţiva ani ca freelancer – în mare parte traduceri literare, dar şi PR şi comunicare, social media şi copywriting -, dar despre asta am mai scris. Am apucat să testez, în tot acest timp, variantele care-mi asigură fundalul sonor cel mai confortabil şi de care nu mă mai dezlipesc de vreun an încoace, prezentându-vă trei variante pe care eu le folosesc alternativ.

Am rătăcit prin playlist-uri de YouTube, mi-am făcut cont de Spotify numai ca să descopăr că pe Paraziţii gătesc bine, nu scriu, mi-am instalat aplicaţii cu radiouri din toată lumea şi am avut o pasiune trecătoare pentru La Grosse Radio şi Radio Paradise. Mi-ar fi fost de folos nişte recomandări pe care nu am ştiut de unde să le cer, de vreme ce nici alţi freelanceri nu mai cunoşteam, aşa că sper să vă ajute dacă lucraţi de acasă şi vreţi o atmosferă anume, fie că asta înseamnă că scrieţi, desenaţi, compuneţi sau pur şi simplu scrieţi o lucrare şcolară. Continue reading

« Older posts Newer posts »

© 2024 ancazaharia.ro

Theme by Anders NorenUp ↑