Am descoperit-o pe Rachel Cusk cu primul ei apărut în librăriile de la noi, când nu știu sigur dacă eram corect informată despre existența celorlalte două care urmau să fie traduse. Schiță (Outline) a apărut în 2019 în România, iar acesteia i-au urmat Tranziție (Transit) în 2020 și Excelență (Kudos) în același an. Lasă impresia că-s niște cărți ușurele pentru că sunt bine scrise și totul curge cu naturalețe, însă autoarea reușește să pună cu exactitate degetul pe o mulțime de aspecte particulare și relevante ale vieții de artist, ale creatorului dintr-un domeniu cultural, din cele de mamă (singură), de femeie debusolată și nu numai. În plus, am senzația că-s foarte faine de citit și-n original, în engleză, și a deține și edițiile respective e un plan de viitor.

Primul volum, cel care a cucerit cititorii, este și cel mai personal. O scriitoare merge în Grecia să predea creative writing la o școală de vară, iar drumul până acolo și șederea îi sunt marcate de zece conversații aflate la polul opus superficialității. Tranziție pare că plusează și adâncește sensul în aceleași direcții: maternitatea și paternitatea în raport cu parenting-ul, experiența regăsirii unor foști parteneri și mutarea care facilitează schimbarea, deterministica senzației că viața are loc în vitrine sau „doctrina” autoacceptării, teama de a fi și-a rămâne nedorit și totodată tentația de a nu mai face eforturi pentru ceilalți odată cu înaintarea în vârstă. Dacă ar fi să găsesc o idee principală pentru această a doua carte, cred că ar fi următoarea: cei mai mulți dintre oamenii singuri par să existe doar când sunt văzuți sau atinși sau iubiți de altcineva, ei nu posedă mecanismele necesare pentru autovalidare. Totodată, lucrurile după care alergăm în viață spun enorm despre cine suntem.

Spre deosebire de primele două volume, în care accentul cade pe propria persoană și pe revelațiile avute în raport cu interacțiunea cu ceilalți, cel de-al treilea pare că lasă reflectorul doar pe exterior, aproape frustrant de mult, mai ales dacă te-ai obișnuit cu stilul autoconfesiv al naratoarei din Schiță și Tranziție. Observațiile și concluziile sunt la fel de ofertante, însă lipsește subtila senzație de cancan care a făcut ca Schiță și Tranziție să meargă să fie citite atât de repede. Introspecția cedează locul istoriilor din exterior și tinde să arate că orice realitate asupra căreia te apleci un pic mai mult are să-ți ofere perspective care-ți permit comparațiile – măgulitoare sau nu – cu propria viață.

Ce am remarcat la aproape fiecare pagină este profunzimea pe care, cu destul de mult talent necesar, reușești să o scoți la iveală chiar și din cele mai banale zile. O dovedește Cusk din plin: nu viața în sine te face într-un fel sau altul, ci modul în care reușești să observi, să notezi, să diseci ce ți se întâmplă și ce vezi că trăiesc cei de lângă tine, peste care poate dai întâmplător, suprapunându-vă o scurtă perioadă poveștile existențelor.

Susține ancazaharia.ro comandând cărțile care ți-au atras atenția direct de pe linkurile din recomandări, fără costuri suplimentare pentru tine.

Facebook Comments