Tu ce citești azi?

Tag: Cartea de după

Lumea de apoi care îți recontexualizează prezentul: „Așteaptă să mori”, Ana-Maria Gheorghe

Am promis să scriu mai des despre cărțile la care lucrez, fie pe partea de corectură, fie pe cea de redactare, pentru că deseori ajung să fac cunoștință printre primii cu niște cărți foarte bune, dar pe care uit cumva să le mai povestesc în stânga și-n dreapta tocmai pentru că nu le întâlnesc din postura de cititor, ci din cea de „muncitor” care vrea și trebuie să scoată ceva și mai bun din manuscrisul aflat în fața ochilor. O astfel de carte este Așteaptă să mori, a Anei-Maria Gheorghe, publicată la Cartea de După în 2023 și aflată deja la precomandă (cu autograful autoarei), deci în curând disponibilă și în librăriile online și offline.

Continue reading

Poezia erotică contemporană a românilor I.P. Kvasir şi Isabella Zaahr

Probabil suntem cu toţii de acord că este foarte greu să scrii un text erotic, fie el poezie sau proză – şi dacă nu scriem noi aşa ceva, ne dăm seama că a ieşit prost altcuiva atunci când mai degrabă ne amuză ce citim sau când ne jenează peste măsură. Ca să te reapropii de acest fel de vers ai nevoie de curaj odată ce ai dat-o în bară, şi exact acest lucru s-a întâmplat şi în cazul meu: m-am dus spre aceste două volume de poezie erotică contemporană cu aşteptări puţine şi cu precauţia celui care s-a păcălit de prea multe ori. M-am înşelat, din fericire, şi-acum le adaug pe raftul volumelor pe care le păstrez şi poate le dau mai departe urmaşilor într-o zi. La o vârstă mai apropiată de adolescenţă, cel mai probabil. Continue reading

© 2024 ancazaharia.ro

Theme by Anders NorenUp ↑