Tu ce citești azi?

Tag: doliu

Despre firescul morții și arta acceptării radicale

Ceva din titlul cărții Things in Nature Merely Grow m-a făcut să o iau acasă dintr-un Cărturești unde intrasem pentru altceva. Numele autoarei, Yiyun Li, îmi era întrucâtva familiar, aș fi putut spune că i-a apărut ceva și-n traducere la Humanitas Fiction, dar atât, nu mai citisem nimic de la ea până atunci, iar acum vreau să citesc tot ce-a mai scris.

Things in Nature Merely Grow a apărut în 2025 și este o carte de memorii, deci non-ficțiune, în care autoarea povestește despre pierderea celor doi fii ai săi: amândoi s-au sinucis, Vincent în 2017, James în 2024. Despre Vincent se pare că a mai scris, așa că în cartea de față tratează mai mult dispariția celui de-al doilea fiu, deși se ajunge, inevitabil, la amintiri despre amândoi, la caracteristici ale fiecăruia, la asemănările dintre poveștile lor (pare că au ales moduri similare de a muri) și la ce-i făcea extrem de diferiți (unul un adevărat geniu, celălalt dispus să învețe cele mai sofisticate lucruri de la fratele mai mic; unul deschis, colorat, solar, celălalt închis în sine, monosilabic, monocrom). 

Continue reading

„Încapsulată în existența obișnuită, dorința din care derivă întreaga viață umană”

Am început să citesc Intermezzo cu gândul la toate impresiile pe care le-am văzut despre celelalte cărți publicate de Sally Rooney, așadar cu o oarecare teamă la gândul că ar fi putut să nu mi se potrivească narațiunea ei, însă mă bucur că nu m-am lăsat îndepărtată de cea mai nouă apariție, așa am descoperit una dintre cele mai bune cărți citite în 2025 și printre cele mai sensibile, emoționante și frumos construite din ultimii ani, probabil de la O viață măruntă n-am mai citit ceva atât de profund uman, atât de precis despre doliu, iubire, dorință și normalitatea imperfecțiunii.

Continue reading

© 2026 ancazaharia.ro

Theme by Anders Noren — Up ↑