E 22.33, beau cafea și mă forțez să clipesc și să mă mișc; am momente relativ dese de completă încremenire, pradă unei revelații pe care n-o voi mai înțelege și n-o voi mai simți la fel ziua următoare, prinsă în dezamăgirea că trăiesc sau, dimpotrivă, bucuria că sunt în viață și azi. Acum, cu atât mai mult: am văzut HOMO ZEUS, ultima parte din Trilogia HOMO CONTEMPORANUS a lui Paul Cimpoieru. Și m-a lovit atât de tare, încât am simțit că fiecare cuvânt a fost despre mine, din mine și pentru mine, că fiecare imagine mi-a fost decupată din creier și ilustrată în acest spectacol de la care am plecat nu altcineva, ci mai mult eu decât am fost vreodată. Ca să nu risc să vă pierd folosind cuvinte mari, aș spune doar că mă simt așa doar când văd, iar și iar, filmul unguresc ON BODY AND SOUL, ori că am mai ajuns în zona aceasta de introspecție doar după ce am văzut FAUST-ul sibian. Continue reading