Pe Ioana Burtea am descoperit-o în DoR și am citit-o cu ceva foarte apropiat de obsesie, deși poate că mai potrivit ar fi să-i spunem fascinație. Mai ales pentru cât de coerent a reușit mereu să scrie și despre cele mai grele subiecte, încât uneori chiar am confundat-o cu detașarea absolută care mi-ar fi fost și mie necesară în unele clipe din viață.
În cele din urmă, citind și Fără instrucțiuni de folosire, volumul de eseuri care reprezintă debutul autoarei, mi-am zis că e clar că tot ce-am remarcat la Ioana Burtea sunt semne ale unui bun profesionist: lucrurile despre care scrie, pe cât de nedigerabile și dure, sunt făcute accesibile unui grup uriaș de cititori care, chiar provenind din medii diferite, pot pătrunde atât în universul obiectiv ilustrat, cu date și statistici și context social, cât și în cel personal, cu dureri, revoltă, pasiune și luptă.
