Tu ce citești azi?

Tag: opinie

Motive să deteşti reading challenge-urile de pe Goodreads şi #bookstagram

Am cont pe Goodreads din 2013. A fost un miracol când l-am descoperit, m-a salvat de la a scrie în agende, caiete, carnete şi carneţele tot ce citeam, aşa cum am făcut mult timp. Acolo am descoperit titluri noi, autori în vogă în Statele Unite şi care-au ajuns în rândurile cititorilor din România cu traduceri abia la câţiva ani după aceea, acolo am primit sugestii de lectură de la prieteni de încredere. La fel, Instagramul a fost o binecuvântare pentru mine mai ales după ce i-am descoperit latura aducătoare de fericire oricărui cititor, pe cea de #bookstagram. Curând însă, dincolo de toate bucuriile pe care mi le-au adus cele două, am început să adun în minte nemulţumiri – sau măcar nişte dovezi ale inutilităţii unor demersuri. Cel puţin pentru mine, desigur, că de aia are acest articol etichetă de „opinie” în subsol. Continue reading

life lessons | aruncători de pietre

Mă pornesc public pe această temă de fiecare dată când moare cineva cunoscut, am observat. Cred că prefer să tac în rest pentru că și-așa am parte de destule înjurături și insulte online, astfel că mai variez motivele, să nu fie mereu pentru că scot ochii celor care aruncă cu pietre în oricine și orice nu înțeleg. Nu că am fi vreo nație de proști, căci nu prea mai cred asta, ci doar una de indivizi al naibii de comozi; de ce să-mi fumege urechile gândindu-mă că, cel puțin uneori, n-o fi treaba mea să am o părere despre absolut orice? Sau, de am, să mă întreb dacă răspunsul cel mai la îndemână o fi și cel corect. Continue reading

© 2023 ancazaharia.ro

Theme by Anders NorenUp ↑